America reînvie tortura legală

1269

Scaunul electric va fi din nou folosit ca metodă de executare a condamnaţilor la moarte în statul Tennessee, deoarece vânzarea substanţelor folosite la injecţiile letale este din ce în ce mai restricţionată.

Tennessee este primul stat american care reintroduce prin lege execuţia cu scaunul electric, fără a le oferi condamnaţilor dreptul de a alege cum preferă să fie executaţi. Hotărârea a fost luată de senatorii din Tennessee, cu o majoritate de voturi de 23 la 3.

Scaunul electric a fost folosit pentru ultima dată în anul 2007, când moartea prin electrocutare a fost declarată neconstituţională și o formă de tortură. Acum, din cauza faptului că multe companii farmaceutice europene, care până acum furnizau substanţele pentru injecţiile letale, refuză să le mai vândă pentru a fi folosite în acest scop, executarea prin electrocutare a fost reluată, notează news.yahoo.com.

Potrivit lui Richard Dieter, director executiv al Centrului de Informare pentru Pedeapsa Capitală din SUA, există state în care condamnaţii la moarte au dreptul de a alege metoda de execuţie, dar în Tennessee acesta nu există.

Dieter a declarat că electrocutarea poate fi considerată o metodă „dureroasă şi similară torturii”, motiv pentru care legea va fi cu siguranţă contestată. Constituţia americană oferă protecţie împotriva pedepselor executate cu cruzime, iar legea recent aprobată în Tennessee ar presupune o încălcare a acesteia.

Scaunul electric, inventat de către Harold P. Brown la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost considerat ca o metodă „mai umană” de execuţie. Metoda folosită până atunci, spânzurătoarea, începuse să fie considerată prea crudă, mai ales din cauza faptului că de multe ori condamnaţii la moarte mureau lent şi în chinuri. Cu timpul, scaunul electric a devenit cea mai folosită metodă de execuţie din SUA.

Începând cu anul 1977, acesta a început să fie înlocuit cu camera de gazare şi injecţia letală, metodă care prin anii ’80, a început să fie considerată o metodă mai umană. În prezent, injecţia letală este cea mai răspândită metodă de execuţie printre cele 32 de state care prevăd pedeapsa capitală.

Mai puţin oameni?

Oricare ar fi metoda aplicată, condamnaţii petrec un timp în închisori până când sunt executaţi. Diferite ONG-uri, instituţii şi asociaţii au fost interesate de felul în care se îmbină condamnarea la moarte cu drepturile omului şi, în urma cercetărilor realizate, au constatat că de multe ori drepturile prizonierilor sunt încălcate în mod flagrant.

În ultimii ani, în SUA, a ieşit la lumină faptul că persoanele condamnate la moarte erau tratate cu cruzime, bătute, abuzate sexual şi supuse la tot felul de lucruri înjositoare, care au stârnit conflicte între ele şi gardieni. Condamnaţii la moarte au fost afectaţi de aceste situaţii din punct de vedere psihologic şi emoţional şi unii chiar au decedat înainte de a le fi aplicată pedeapsa capitală.

Potrivit The Management of Death-Sentenced Inmates: Issues, Realities, and Innovative Strategies condiţiile în care trăiesc condamnaţii la moarte se caracterizează printr-un regim de supraveghere foarte strict, prin izolare şi condiţii austere. Ei sunt periculoşi, motiv pentru care stau cât se poate de izolaţi şi nu li se permite să aibă niciun obiect care ar putea fi folosit drept armă. Nu au dreptul la educaţie, nu au dreptul să muncească şi nici să se recreeze şi nici la alte activităţi la care au acces restul prizonierilor.

În medie, cei care aşteaptă să fie executaţi petrec 20-22 de ore pe zi în celula lor. Mai mult decât atât, nevoile psihologice şi emoţionale pe care le au condamnaţii la moarte nu sunt împlinite şi de multe ori, aceştia ajung să sufere boli mintale.

În ultimii ani, în anumite state, s-a luat în considerare problema tratamentului pe care îl primesc condamnaţii la moarte, deoarece, în majoritatea cazurilor, le sunt încălcate drepturile. Au fost făcute deja anumite schimbări, cu toate că sunt minore.

Foto: Lee Honeycutt