BAC: Cea mai scăzută rată de promovare din ultimii 20 de ani

65

Prima sesiune a bacalaureatului din 2011 a înregistrat cea mai slabă promovabilitate din ultimii 20 de ani, aceasta fiind de doar 44,47% dintre participanţi. Aceasta este promovabilitatea înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Ministerul Educaţiei a afişat online rezultatele obţinute de absolvenţii de liceu în sesiunea iunie-iulie, multe dintre judeţele ţării înregistrând o promovabilitate sub 50%, informează Mediafax.

Cea mai scăzută promovabilitate înregistrată în ultimele două decenii s-a înregistrat şi în Bucureşti, conform inspectorului general şcolar Bucureşti, profesorul Cristian Alexandrescu. „Sunt situaţii în care un elev a fost respins la o singură probă, dar sunt şi cazuri de elevi care nu au promovat mai multe discipline", a precizat Alexandrescu.

Judeţul Arad a înregistrat cea mai slabă promovabilitate din istoria sa, aceasta fiind de doar 35%. Desigur, acest procent se va schimba după soluţionarea contestaţiilor, însă gradul de promovabilitate este foarte scăzut comparativ cu anul 2010, când promovabilitatea absolvenţilor de clasa a XII-a din judeţul Arad a fost de 86,38%. În acest an, s-au înregistrat licee cu un singur candidat promovat.

Promovabilitatea înainte de soluţionarea contestaţiilor este de 35% în Argeş, 50,38% în Bihor, 41,92% în Bistriţa-Năsăud, 56% în Botoşani, 45,89% în Braşov, 54,07% în Cluj, 44,29% în Covasna, 39,74% în Dolj, 64,03% în Harghita, 38,36% în Hunedoara, 41,9% în Iaşi, 45,56% în Mureş, 65,03% în Suceava, 31,79% în Timiş, 43,27% în Vaslui, 38,73% în Vrancea.

Elevii eliminaţi de la examenul de bacalaureat a fost, în acest an, dublu faţă de anul trecut, respectiv de 661 de elevi.

„La examenul de bacalaureat şi-au făcut treaba cadrele didactice, şi-au făcut treaba corectorii, şi-a făcut treaba Ministerul Educaţiei. Nu trebuie să facem confuzie între mijloacele pe care le utilizăm şi scopul în care utilizăm aceste mijloace. Eliminarea de la bacalaureat a 661 de candidaţi, dublu faţă de anul trecut, nu este deloc fericire. Ceea ce este important e că România nu se poate însănătoşi decât prin adevăr, decât dacă sistemul educaţional furnizează an de an oameni care ştiu că rezultatele se obţin prin perseverenţă, prin muncă, prin onestitate şi că frauda nu este o soluţie. În mandatul meu, lucrurile se fac serios, sistematic. Nu sunt un om care să accepte frauda, nu sunt un om obişnuit cu frauda", a declarat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.

„Apreciem că slabele rezultate obţinute de către absolvenţii de liceu, promoţia 2011, se datorează în primul rând atitudinii de discreditare a învăţământului românesc, atât a cadrelor didactice, dar şi a elevilor, de către autorităţile statului şi a lipsei măsurilor coerente şi eficiente care să conducă la îmbunătăţirea reală a procesului instructiv-educativ. Copiii sunt produsul acestui sistem de educaţie hulit de însuşi ministrul Educaţiei!", se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiei de Părinţi. „Apreciem că rezultatul acestui examen este de fapt rezultatul politicii duse de ministrul Educaţiei care trebuie să-şi asume responsabilitatea eşecului şi să facă singurul lucru onorabil în acest caz: demisia", se arată în acelaşi comunicat.

(Foto: din-sibiu.ro)