Sarcina profesorului din zilele noastre nu este de a doborî jungla, ci de a iriga deșertul.” (C. S. Lewis)

Vă mai amintiţi de lecturile copilăriei, despre „Domnul Trandafir”, învăţătorul plin de bunătate și blândeţe „ca un apostol”, așa cum și-l amintea Mihail Sadoveanu, sau despre „Dăscăliţa” lui Octavian Goga, stinsă din viaţă prea devreme și lăsând în amintirea elevilor o „icoană” luminoasă? Vă amintiţi cu nostalgie de unii dintre propriii dascăli, de cei care v-au inspirat, v-au instruit, v-au șlefuit caracterul? Vă întrebaţi, poate, date fiind semnele de degradare a învăţământului nostru, dacă sau câţi profesori mai le inspiră elevilor și studenţilor lor admiraţie, respect, afecţiune, recunoștinţă? Câţi reprezintă un model de profesionalism și de conduită morală? Ei bine, aflaţi că ei există și că s-a creat și la noi, în ultimii zece ani, o modalitate de a-i recompensa printr-o recunoaștere socială: distincţia „Profesor Bologna”.

Cadrul organizatoric

Am avut privilegiul să asist, pe 19 mai 2017, în sala „C. A. Rosetti” a Palatului Parlamentului, la decernarea distincţiei „Profesor Bologna” unui număr de 120 de profesori, provenind din 23 de universităţi de stat și particulare, din întreaga ţară.

Pentru cei sceptici, care se întreabă asupra corectitudinii selecţiei celor premiaţi sau chiar asupra eventualelor resorturi ascunse (interese, intrigi) din spatele acestei distincţii, trebuie precizat că este vorba de o iniţiativă care aparţine exclusiv studenţilor și este pur onorifică. ANOSR, adică Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţești din România, este organizatoarea acestei gale și, în zece ani, a premiat 859 de cadre didactice, pornind cu următoarea motivaţie: „Gala Profesor Bologna este singura iniţiativă din România care își propune să identifice, să promoveze și să premieze adevăratele valori din educaţie, pe acei profesori («profi tari») care sunt exemple de bună practică, atât prin cunoștinţele teoretice și abilităţile pedagogice pe care le deţin, cât și prin faptul că reușesc să plaseze studenţii în centrul actului educaţional și să îi inspire.”[1]

De ce a fost ales acest titlu? Pentru că iniţiativa ANOSR se plasează în cadrul proiectului de îmbunătăţire a educaţiei cunoscut sub genericul „Procesul Bologna”, iniţiat în ţările europene în 1999, după summitul de la Bologna al miniștrilor educaţiei. Astăzi, el se aplică în 50 de ţări, printre care și în România[2], urmărind implementarea unitară de bune practici educaţionale, la nivel european, în sistemele de învăţământ ale tuturor acestor ţări. Astfel, studenţii din ANOSR se angajează, cu un spirit civic demn de vârste mai mature, atât în îmbunătăţirea politicilor educaţionale, cât și a celor de tineret; realizează diverse studii, consultări, analize și relaţionează cu alte asociaţii naţionale și internaţionale: Alianţa pentru o Românie Curată, Consiliul Tineretului din România, Organizaţia Europeană a Studenţilor (European Students’ Union) etc.

Iată cum arată portretul profesorului premiat de ANOSR: „Profesorul Bologna sau Proful Tare este orice dascăl care depăşeşte graniţele disciplinei pe care o predă şi găseşte căi inedite pentru a se apropia de studenţi. Este cel care le câştigă prezenţa, respectul şi atenţia prin creativitatea metodelor de predare, prin jovialitatea şi uşurinţa cu care se lasă înţeles, prin darul oratoriei şi răbdare. Mai presus de orice, Proful Tare conştientizează responsabilitatea pe care şi-a asumat-o şi inspiră încredere, motivând studenţii să devină adevăraţi profesionişti în domeniul pe care îl aleg.”[3]

Cum reușesc studenţii să identifice, să evalueze și să selecteze aceste cadre didactice pentru premiere? Prin sistemul de monitorizare în care invită studenţii din întreaga ţară să facă nominalizări pe site-ul lor; apoi, prin vizitele incognito la cursurile și seminariile celor nominalizaţi ale unor studenţi evaluatori special pregătiţi; apoi, prin discuţiile lor cu studenţii și cu profesorii respectivi.

Observaţii la cald

Am observat că foarte puţini dintre profesorii premiaţi aveau funcţii administrative (doar câţiva prodecani) și nici vorbă să fie implicaţi în politică: ei sunt doar buni dascăli sau, după cum aţi aflat din jargonul actual al studenţilor, „profi tari”.

Apoi am remarcat faptul că, fiind oferită de studenţime, distincţia este doar onorifică, nedublată de vreun premiu în bani, ceea ce o ferește de confiscarea ori deturnarea ei de către cine știe ce entităţi aflate la vânătoare de stipendii.

Pe de altă parte, trebuie să deplângem o scăpare semnificativă a universităţilor românești în privinţa evaluării anuale a activităţii de predare și de cercetare a cadrelor didactice; este o evaluare pe puncte, care dau o „notă” sumativă calităţii acestei activităţi și exprimă o ierarhie a competenţei și profesionalismului în instituţie. Ei bine, punctajul respectiv nu include vreo rubrică pentru distincţia de Profesor Bologna, cu toate că ea este un indiciu despre cine îndeplinește cerinţe pedagogice internaţionale și cine nu. Cu alte cuvinte, acești profesori model sunt o sursă de inspiraţie pentru studenţii lor (unii chiar bursieri în străinătate), dar nu și pentru colegii și șefii lor, care răspund, adesea, prin ignorare a performanţei sau prin invidie.

Mai mult, au fost cazuri de profesori care s-au aflat, în trecut, pe punctul de a demisiona din pricina unor presiuni instituţionale oneroase, venite prin intervenţia unor factori politici; ei au mulţumit studenţilor pentru că le-au ridicat moralul și au luptat împreună cu „sistemul corupt”. Au fost mulţi profesori care au dedicat premiul obţinut studenţilor lor care i-au inspirat și i-au stimulat să se perfecţioneze continuu, numindu-i pe aceștia „studenţi Bologna”. Unii premiaţi și-au manifestat marea surpriză de a fi fost aleși, considerând că, pur și simplu, își fac datoria, își fac treaba de care sunt pasionaţi, nimic deosebit.

Ne-au impresionat și acei profesori care au făcut eforturi pentru a veni de la mare distanţă, călătorind cu trenul de la Baia Mare, Timișoara, Iași, ca să onoreze Gala. Imediat ce coborau de pe scenă se îndreptau grăbiţi, în noapte, spre Gara de Nord.

Unii profesori au dovedit atâta modestie la auzul laudelor consemnate de către studenţii evaluatori, încât se comportau ei înșiși ca niște elevi timizi, tăcând sau privind poznaș spre tavanul somptuos, ca și când ar fi fost vorba despre altcineva sau ca și cum prezenţa lor acolo era inexplicabilă și surprinzătoare.

Atmosfera serii a fost atât de reconfortantă și de umană, încât a devenit înălţătoare; acolo, oricine putea realiza că normalitatea a devenit, totuși, atât de rară la noi, încât ea te poate înălţa sufletește, atunci când o întâlnești concentrată într-o adunare atât de tinerească.

Listă de virtuţi profesorale

Am fost foarte atentă la felul în care era motivată și declarată fiecare alegere, la micul portret al calităţilor profesorului respectiv, astfel încât voi așterne, în continuare, o listă a lor. Înainte de asta, însă, v-aș invita să reflectaţi pe cont propriu, fie că sunteţi cadre didactice, părinţi, elevi, studenţi, fie că nu, dacă vi se pare chiar atât de greu ca un profesor să le îndeplinească pe toate, în mod firesc, pur și simplu fiind bun profesionist și fiind Om. Așadar Profesorul Bologna:

– reușește să le facă accesibilă studenţilor o materie grea sau chiar să-i facă să îndrăgească o materie indigestă (de pildă, contabilitate);

– insistă cu explicaţiile în predare până când se asigură că a înţeles toată lumea;

– se documentează temeinic și se perfecţionează mereu, fiind la curent cu realizările internaţionale în domeniul de specialitate;

– folosește tehnica modernă în pregătire și predare;

– realizează diverse proiecte, lucrări, opere, fie în cadrul universitar, fie în afara lui;

– este creativ și stimulează gândirea și creativitatea studenţilor;

– îi îndeamnă să participe la proiecte, conferinţe, ateliere, concursuri și îi ajută cu sugestii și materiale;

– îi încurajează pe studenţi să comunice deschis ce gândesc, cum evaluează anumite aspecte, să pună întrebări;

– le împărtășește studenţilor din experienţa sa de viaţă;

– se interesează de problemele lor, ale generaţiei lor, îi inspiră în unele alegeri și îi încurajează în anumite aspecte de viaţă;

– are o atitudine colegială, familiară sau prietenească;

– are simţul umorului;

– manifestă un respect real pentru student;

– este principial, corect, onest, demn;

– are curajul să ia atitudine pentru cauze drepte;

– este modest;

– este civilizat;

– este înţelept;

– are un spirit tânăr.

De reflectat…

Poate că ar părea, cumva, contradictoriu ca un profesor să degaje și înţelepciune, și spirit tânăr în același timp. Dar, dacă înţelegem natura aparte a mediului universitar, ne vom putea explica și asta. Sigur că înţelepciunea se acumulează în timp, într-o viaţă, iar aici intervine și aripa diafană a divinului. Numai că permanenta relaţionare cu tinerii, cu mintea lor deschisă, mereu iscoditoare și fără prejudecăţi, osificări, cu sufletul lor mai curat și mai proaspăt, te hrănește; te face să captezi deschiderea și prospeţimea, să le asimilezi în gândirea și simţirea ta, dar și să le împărtășești altora. Dintre adulţi, adesea tinerii se simt cel mai bine înţeleși de unii profesori ai lor, care, deși vârstnici, pot să se plaseze în locul lor, dar pot și să-i privească destul de detașat, încât să le dea sugestii bune, lucide.

Sir Ken Robinson, specialist recunoscut în știinţele educaţiei, scria: „Nu contează unde vă aflaţi sau cu ce vă ocupaţi: dacă sunteţi în viaţă pe planeta Pământ, cu toţii sunteţi prinși într-o revoluţie globală. (…) Dată fiind viteza schimbării, guvernele și mediul de afaceri din întreaga lume recunosc că educaţia și pregătirea profesională sunt cheia viitorului și, pe lângă asta, subliniază necesitatea vitală de a fi dezvoltate competenţe în zona creativităţii și inovaţiei.”[4] Acest autor a fascinat o lume întreagă în inspiratoarea conferinţă TED în care a pus problema necesităţii urgente de a schimba tipul de învăţământ anchilozat, limitat, fără viziune, într-unul adaptat prefacerilor rapide și globale, care ne provoacă pe toţi; asta, dacă vrem să supravieţuim; pare și concluzia cărţii sale, din care am citat.

Într-adevăr, educaţia poate fi abordată astăzi și ca o problemă strategică de supravieţuire a civilizaţiei, a societăţii, a unei naţiuni ca întreg funcţional. Îndrăznesc să cred că și de felul în care, în viitor, forurile noastre educaţionale și guvernamentale vor lua în serios acest fenomen al Galei „Profesor Bologna” depinde cât de mult conștientizează ele nevoia de a forma și a promova profesori buni, cu vocaţie, devotaţi profesiei lor, preocupaţi de viitorul tinerilor și al acestei naţiuni.

Și, ca să înţelegem mai bine structura sufletească a dascălului cu vocaţie, să ne amintim de semnificaţia cuvântului „onorific”: chiar dacă, pentru ignoranţi și materialiști, el sugerează lipsa unei recompense financiare, în realitate cuvântul trimite la virtutea numită ONOARE. Onoarea este virtutea de preţ care face ca învăţământul să fie sănătos, profesorul să fie Profesor, iar studentul să aibă șansa de a deveni și profesionist, dar și om întreg. Voltaire spunea că onoarea este un amestec de respect pentru oameni și respect pentru sine.

De altfel toţi profesorii cu vocaţie pe care îi întâlnim declară că recompensele sufletești și spirituale ale muncii lor sunt incomparabile cu oricare altele. Ei nu se prevalează de problemele nivelului de trai și nu condiţionează calitatea actului didactic de acesta. Ei oferă tot ce au în profesia lor, în interacţiunea cu discipolii, sunt într-un permanent schimb spiritual cu aceștia, dau și primesc de la ei, în același timp, noi idei, viziuni, atitudini, soluţii, perspective. Așa cum spunea părintele Arsenie Boca, „la început, dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești”.

Dascălii cu vocaţie sunt cei care nu s-ar fi văzut vreodată profesând în alt domeniu cu aceeași satisfacţie și cu aceleași performanţe, care nu s-ar fi considerat împliniţi făcând altceva. Recent le- am cerut studenţilor mei de la departamentul Comunicare să își aleagă o persoană căreia să-i solicite un interviu, ca exerciţiu de seminar; dar nu o persoană cu notorietate, ci una care să reprezinte ceva special pentru ei, pentru formarea sau experienţa lor de viaţă. Iar interviul să-l facă pe cititor să-și fi dorit să cunoască acea persoană. Un student a ales-o pe profesoara sa de logică din liceu, aflată în pragul pensionării. La întrebarea: „Ce satisfacţii vă aduce profesia dumneavoastră?”, profesoara i-a răspuns că simplul fapt de a i se solicita acest interviu, la finalul unei cariere, este o satisfacţie sufletească suficient de mare pentru a se retrage cu seninătate, având sentimentul datoriei împlinite. Putem înţelege de aici cum un dascăl bun nu-și tratează elevii sau studenţii ca pe un grup indefinit, ci personalizează relaţia cu fiecare dintre ei, iar recompensele lui de suflet nu se măsoară în procente, ci în individualităţi formate, în personalităţi șlefuite. Într-adevăr, mi-aș fi dorit să o cunosc pe această profesoară.

Mi-am amintit de profesorul meu din liceu, care m-a îndrumat către filosofie, dându-mi încredere în mine și învăţându-mă să gândesc argumentativ, să-mi folosesc logica și raţiunea, să-mi asum regulile unei dezbateri de idei. Toate acestea m-au pregătit pentru traseul profesional de azi, care, dacă nu ar fi existat acei primi pași, poate că ar fi fost altul, mai puţin satisfăcător, mai arid, poate chiar „deșertic”.

Faptul că, la Gala „Profesor Bologna”, am întâlnit atâţia profesori buni, cu influenţă benefică, roditoare, asupra atâtor generaţii mi-a dat încredere că putem spera într-un viitor frumos pentru această ţară; că putem iriga „deșertul”. Iar acest deșert nu afectează atât de mult cunoașterea, cât educarea caracterelor. Autoarea creștină Ellen White, deși nu a trăit vremurile noastre supertehnologizate, în care cunoștinţele pot fi accesate rapid, în număr imens, a subliniat că lumea noastră nu are nevoie atât de mare de savanţi, cât de caractere nobile, de Oameni.[5]

Footnotes
[1]„Vezi profitari.ro”.
[2]„Vezi «Bologna Process», la en.wikipedia.org”.
[3]„Vezi nota 1”.
[4]Sir Ken Robinson, O lume ieșită din minţi. Revoluţia creativă a educaţiei, Publica, București, 2011.
[5]E.G. White, Educaţie, Viaţa și sănătate, Craiova, 1990.

Robinson, Sir Ken, O lume ieșită din minţi. Revoluţia creativă a educaţiei, Publica, București, 2011.
White, E.G., Educaţie, Viaţa și sănătate, Craiova, 1990.
„Vezi profitari.ro”.
„Vezi «Bologna Process», la en.wikipedia.org”.
„Vezi nota 1”.
SURSĂ:Semnele timpului, iunie 2017, ediție tipărită
Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.