De ce iubesc oamenii știrile negative

103

Când protestatarii împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană au scandat „Presa română - o mare minciună", ei au deplâns una dintre cele două probleme majore ale mass-media: deontologia fisurată. Cealaltă, pe care nu o auzim reclamată în stradă este lipsa calităţii programelor.

Când protestatarii împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană au scandat „Presa română – o mare minciună", ei au deplâns una dintre cele două probleme majore ale mass-media: deontologia fisurată. Cealaltă, pe care nu o auzim reclamată în stradă este lipsa calităţii programelor.

Una dintre metodele prin care mass-media rămân fidele substandardelor este aceea de a oferi publicului aproape exclusiv ceea ce îi face plăcere să vadă. Nu că a răspunde nevoilor publicului ar fi un principiu greșit, însă publicul are și nevoi care, pe termen mediu sau lung, se dovedesc a fi nocive, iar a le hrăni poate să genereze consecinţe neașteptate atât pentru societate, cât și pentru mass-media. O astfel de nevoie „toxică" este predilecţia pentru știrile negative.

Multă lume se plânge de faptul că televiziunile și ziarele fac publice prea multe evenimente negative. Acestui reproș reprezentanţii mass-media îi răspund cu clasicul „asta se cere". Există însă și un contra-răspuns: nevoia se educă. Dar pentru ca funcţia elevatoare a mass-mediei să nu rămână un ideal utopic, e nevoie de înţelegerea cauzelor pentru care știrile negative sunt atât de bine primite de public.

Unii psihologi susţin că înclinaţia publicului pentru știrile negative este o consecinţă a dorinţei de adaptare. Pentru a fi pregătit mereu în faţa situaţiilor dure din viaţă, oamenii sunt mai atenţi la ce se întâmplă rău, decât la ce se întâmplă benefic.

Apetitul pentru evenimentele dramatice, spun alţii, ar putea fi o consecinţă a faptului că creierul uman este construit cu o sensibilitate sporită la stimulii negativi, decât la cei pozitivi. Tindem, spun psihologii, să ne temem mai ușor decât ne încântăm.

În plus, de multe ori consumatorii mass-media se găsesc într-o „stare de neputinţă învăţată", așa cum reclama corespondentul PBS pe probleme economice Paul Solomon. Drept urmare, fluxul continuu de știri negative devine un obicei care creează o dependenţă cu consecinţe vizibile chiar și la nivelul calităţii vieţii. Reportajele care accentuează latura negativă a experienţei umane stimulează depresia, făcând ca oamenii care se concentrează pe veștile rele să consume emoţional și, în plus, să devină mai predispuși să ia decizii economice neînţelepte. Chiar și oamenii care nu se uită la TV sau nu citesc ziarele își iau porţia de negativism din conversaţiile cu prietenii, sau de pe reţelele sociale.

Uneori, prevalenţa emisiunilor negative nu este un obiectiv explicit pe agenda televiziunilor, însă devine un ingredient nelipsit dacă televiziunea se află într-un oraș mare. Aceasta pentru că, spun sociologii, cu cât orașul este mai mare, cu atât riscul unui eveniment negativ este mai mare.

Vestea bună în această analiză negativă este că schimbarea este posibilă. Nu doar că oamenii își pot schimba obiceiurile de consum, conștientizând că, în timp, vor ajunge să imite și chiar să integreze în propriul comportament ceea ce văd la TV/ în ziar, însă și presa își poate canaliza resursele spre un alt tip de conţinut, mizând pe forţa sa modelatoare (pe care se bazează mai des specialiștii în publicitate). Numitorul comun al celor două măsuri posibile este, în final, unul singur: voinţa de schimbare.