Leelee Sobieski îşi protejează fiica de TV

204

Actriţa Leelee Sobieski doreşte să îşi crească fetiţa departe de computere, televiziune sau iPad-uri, respectiv să o încurajeze să citească şi să se joace.

„Nu vreau ca ea să nu poată să stea de vorbă cu prietenii săi despre ceea ce se întâmplă, însă doresc din tot sufletul să o încurajez să citească şi să se joace. În New York, văd mulţi copii care, practic, pot să deschidă un iPhone înainte de a fi în stare să meargă", a declarat actriţa.

Sobieski a mărturisit că îi este greu să fie severă cu fetiţa, dar că disciplina este foarte importantă în creşterea şi educarea copilului. „Aş vrea să o răsfăţ, dar ştiu că un pic de disciplină e bună pe termen lung", a spus actriţa într-un interviu acordat revistei People.

Actriţa şi-a propus ca fiica ei să crească şi să se dezvolte „în stilul de modă veche", citind cărţi şi făcând mişcare în natură. Lewi, fiica actriţei, are 17 luni.

Pediatrul Ari Brown, autorul seriei de cărţi Baby 411, a felicitat-o pe Leelee Sobieski pentru că urmează recomandările Academiei Americane de Pediatrie, conform cărora copiii sub 2 ani nu ar trebui să aibă acces la televizor, iar cei cu vârste peste 2 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră sau două în faţa televizorului, în fiecare zi.

„Ei [copiii] învaţă rezolvarea problemelor, creativitatea, comunicarea şi abilităţile sociale atunci când interacţionează cu ceilalţi şi când se joacă. Copiii mici învaţă mult mai mult din ceea ce se petrece pe viu. În faţa ecranului, lucrurile se pierd în cadrul procesului de decodificare" a informaţiilor, a declarat Brown, conform abcnews.go.com.

(Foto: gossip.whyfame.com)