Malala sfidează talibanii întorcându-se la şcoală

120

Tânăra pakistaneză Malala Yousafzai a fost împuşcată în cap de către talibani, pentru că promova educaţia printre tinere. Ieri, însă, după multe luni de recuperare, s-a întors la şcoală.

Tânăra de 15 ani s-a înscris la Edgbaston High School, în Birmingham (Anglia), oraşul în care a fost îngrijită de medici, după ce a fost transportată din Pakistan.

„Sunt foarte emoţionată că azi mi-am îndeplinit visul de a mă întoarce la şcoală", a declarat Malala, conform CNN. „Aş vrea ca toate fetele din lume să aibă această oportunitate. "

Malala a fost împușcată în cap pe drumul de întoarcere de la școala din Valea Swat (Pakistan). Incidentul a atras atenţia la nivel internaţional, mai ales că, în decembrie, guvernul pakistanez acordase adolescentei Premiul Naţional pentru Pace, în semn de recunoaștere a curajului ei de a expune dificultăţile vieţii în umbra regimului taliban.

Gruparea Tehreek-i-Taliban Pakistan (TTP) a revendicat imediat atacul și a ameninţat că incidentul ar trebui să fie o avertizare pentru copiii care participă la activităţi „cu filosofie seculară".