Românii, ultimii care mai predau religia în școli?

281

Un copil cuminte fuge de acasă lasându-i mamei un bilet pe care scrie că Îl iubește pe Iisus și că vine apocalipsa. În timp ce o ţară întreagă aștepta cu sufletul la gură rezolvarea cazului, unii au găsit că e momentul să aducă situaţia ca argument în controversa privind caracterul inoportun al educării religioase a copiilor.

În contextul dispariţiei Iuliei Ionescu, opinia transmisă prin VoxPublica de deputatul independent Remus Cernat a avut o forţă de penetrare mai mare decât dacă ar fi reluat vechea agendă umanistă, din senin. „Din punctul meu de vedere”, scria Cernea, „orele de religie nu ar trebui predate în mod confesional în şcolile publice, întrucât atunci ele ar reprezenta ore de îndoctrinare religioasă.” Convins că religia, așa cum se predă în școlile românești, reprezintă un pericol, Cernea avertiza că „îndoctrinarea intensă din şcoli i-a făcut pe unii copii să ajungă, traumatizaţi, la psiholog.” În plus, Cernea deplângea faptul că „nu puţini s-au lăsat impresionaţi de poveştile din Biblie despre originea lumii şi a oamenilor, astfel că doar 14% dintre elevii din clasele VIII-XII consideră evoluţionismul corect şi 73% creaţionismul, conform unui studiu efectuat la iniţiativa Guvernului României acum câţiva ani”. Deputatul independent este de părere că „ceea ce se întâmplă în România la orele de religie este în contradicţie flagrantă atât cu valorile educaţionale, democratice şi morale ale lumii civilizate şi cu un standard ridicat al sistemului de învăţământ”.

Intuiţiile care devin opinii

Opinia lui Cernea este conturată dintr-o viziune și o interpretare personală asupra sistemului de învăţământ. Însă nu toţi cei care ajung la concluzia că e mai benefic ca religia să nu fie predată în școală se bazează pe argumente privind ansamblul. Unora le sunt suficiente pentru a critica sistemul și motive anecdotice sau care ţin de propria intuiţie. Pe aceștia, o opinie precum cea publicată pe blogul personal de jurnalista Ana-Maria Caia, i-ar putea contraria. „Dacă sunteţi curioşi să ştiţi cum arată un copil supus «abuzului» numit educaţie religioasă, citiţi, vă rog,” invita Caia. Crescută într-o familie de credincioși ortodocși practicanţi, fiica directorului Seminarului Teologic Ortodox din Neamţ, Caia se autodenunţă: „Eu sunt copilul acela «cu probleme psihice» din pricina viilor descrieri ale Iadului din operele Sfinţilor Părinţi. Am fost «expusă» la toate sincerităţile cărţilor religioase şi am asistat la discuţii intense despre păcat şi societate dintre tata (preot), mama şi duhovnici vestiţi ai Moldovei. E adevărat, n-am fost expusă la MTV şi la revista Bravo, nici la certuri în casă, nici la medii idioate, ceea ce înseamnă că părinţii mei m-au «discriminat» şi «izolat social». Eu sunt copilul acela «habotnicizat» prin mersul pe la mănăstiri din patrimoniul UNESCO şi prin vizionări de filme plicticoase, cum ar fi Andrei Rubliov.”

Succesul pe care l-a avut postarea Anei-Maria Caia arată cel puţin un lucru: chiar dacă tac, oamenii obișnuiţi, care nu se pronunţă la fel de vocal ca militanţii umaniști, nu sunt puţini. Însă au alt mod de a trata lucrurile. Interesant cum o confesiune biografică, precum cea amintită, a reușit să trezească în cititorii ei amintiri despre sentimentele religioase trăite în adolescenţă, unii dintre comentatori mărturisind că și ei au luat în calcul viaţa monahală ca o expresie a devotamentului lor religios.

Contraanecdota

Un alt aspect spre care indică reacţiile la postare este că dezbaterea privind oportunitatea sau inoportunitatea religiei în școli are nevoie de nuanţări care lipsesc momentan discursului public. Atunci când se ceartă două tabere vizibil antagonice, dezbaterea este simplificată masiv, dar riscă să nu mai fie onestă. Așa cum nota Moise Guran, „noi cei care urmărim de ani de zile războiul dintre Biserica Ortodoxă și cercurile ateiste privind scoaterea religiei din şcoli știm că și unii, și alţii joacă destul de incorect. Biserica folosește influenţa pe care o are asupra politicienilor pentru a menţine ora de religie cvasiobligatorie în școli, în timp ce ateiștii, deși au libertatea de a-și retrage propriii copii de la ora de religie, încearcă să ne determine pe noi toţi să o facem.”

Identici în unicitate

Discuţia aceasta nu este una tipic românească, deși pare tipic pentru militanţii seculari-umaniști să susţină că „suntem ultimii care mai fac așa”. Cernea oferea drept exemplu Uniunea Europeană, unde problema ar fi fost deja clasată, iar religia s-ar preda „neutru”, prezentând mai multe confesiuni. E discutabil. Cu nici 3 ani în urmă, italienii au ajuns până la CEDO cu discuţia despre expunerea crucifixelor în școlile publice. În alte medii, cum este cel din Statele Unite, controversa privind religia în școli a acaparat, chiar și un popor care se autoproclamă „o naţiune unită sub Dumnezeu”. Iar argumentul „nimeni nu mai face ca noi” e prezent și acolo. „Negarea evoluţiei este o o chestiune de unicitate a Statelor Unite”, spunea vedeta TV americană Bill Nye, într-un clip devenit viral, în care le recomanda părinţilor să nu își înveţe copiii despre creaţionism.

Un studiu prezentat recent la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane pentru Avansarea Știinţei denunţa prejudecăţile care îmbracă lupta dintre religie și știinţă. Oamenii de știinţă au obiceiuri religioase surprinzător de asemănătoare cu cele ale publicului general, iar legiuitorii ar trebui să ţină cont de asta atunci când gândesc sistemul educaţional, susţine autoarea studiului, Elaine H. Ecklund, profesor de sociologie și director al programului Religion and Public Life de la Universitatea Rice.

„Religia nu ar trebui abordată cu o atitudine combativă”, spunea Ecklund, „ci, mai degrabă, având în minte colaborarea.” Statisticile obţinute de cercetătoare arată că 18% dintre oamenii de știinţă participă săptămânal la servicii religioase, comparativ cu 20% din populaţia generală a Statelor Unite. Apoi, 15% dintre ei se consideră foarte religioși, comparativ cu 19% din populaţia generală. Nu mai puţin de 13,5% citesc texte religioase săptămânal, comparativ cu 17% din populaţia generală, iar 19% se roagă de mai multe ori pe zi, comparativ cu 26% din populaţia generală.Problema, așa cum o vede Ecklund, este că în media circulă un volum „enorm de stereotipuri pe tema aceasta, și informaţie de calitate slabă.” Iar aceasta este o chestiune chiar mai greu de soluţionat decât includerea sau excluderea religiei din curriculum școlar.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.