Trei sfaturi pentru o gândire de succes

915

Psihologul JoAnn Dahlkoetter este coach pentru lideri în business, şi are printre clienţi cinci sportivi care au câştigat medalii de aur la Jocurile Olimpice. În experienţa ei a observat că atât la atleţi, cât şi în cazul celor care abia îşi încep o afacere sau doresc să şi-o dezvolte, se repetă trei obstacole mentale.

Prima provocare este gândirea negativă. Căderile pot avea loc în atletism, în afaceri şi în viaţă şi aduc îndoieli de genul „Nu sunt suficient de bun", sau „Nimic nu merge cum trebuie". În schimbul acestora, întrebările pozitive legate de lucrurile care se întâmplă împing lucrurile înainte. „Pe măsură ce transformi gândurile negative în gânduri pozitive, vei reuşi să observi oportunităţile în situaţiile adverse", spune Dahkloetter, conform entrepreneur.com.

A doua provocare este epuizarea. De la pauze la câteva ore, la pauze de câteva zile, departe de localitate, psihologul spune că sunt la fel de importante pentru recăpătarea energiei, la fel ca dieta sănătoasă şi somnul suficient. Dacă nu este timp, atunci se recomandă o „vacanţă mentală", 5-10 minute de meditaţie, într-un loc liniştit. Un studiu elaborat recent de Universitatea din Washington arată că meditaţia poate creşte concentrarea şi productivitatea.

Al treilea obstacol mental este frica. „Când frica ajunge să te paralizeze, trebuie să te întorci înapoi, la bază", spune Dahlkoetter. Asta înseamnă trecerea în revistă a tuturor talentelor şi abilităţilor care au folosit până în momentul de faţă. „Vizualizează-te repetat ca şi cum ai fi obţinut deja rezultatul dorit. Apoi, concentrează-te pe moment. Determină care este următorul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a obţine rezultatul dorit."