Legătura dintre grupa de sânge şi bolile cardiovasculare

186

Persoanele cu grupa de sânge A, B, sau AB au un risc mai mare de a suferi de boli cardiovasculare, decât cei cu grupa 0, susţin cercetătorii de la Universitatea Harvard într-un nou studiu publicat în revista Arteriosclerosis, Thrombosis and Vascular Biology.

Oamenii care ştiu că sunt expuşi unui risc mai mare, ar putea fi motivaţi să facă schimbări în stilul de viaţă, astfel încât să reducă şansele de a dezvolta o boală cardiovasculară, acesta fiind şi scopul acestui studiu, conform dr. Lu Qi, de la Harvard.

Studiul a implicat aproximativ 90.000 de bărbaţi şi femei din două analize separate, care s-au întins pe mai mult de 20 de ani. Cercetătorii au luat în considerare şi alţi factori precum dieta, consumul de băuturi alcoolice, cazuri de boli cardiovasculare în familie, dar au ajuns la concluzia că şi grupa sanguină este un indicator important.

Cercetătorii susţin că cei care au grupa 0 beneficiază de protecţia unei anumite substanţe naturale care reglează fluxul sângelui şi reduce coagularea, în timp ce grupele A şi B prezintă un risc ridicat, iar cei care au AB sunt cei mai vulnerabili.

Comparativ cu grupa 0, persoanele care au grupa sanguină AB sunt cu 20% mai predispuşi la boli de inimă, iar cei cu grupa B prezintă un risc cu 11% mai mare, iar cei care au grupa A cu 8% mai mare, relatează AP.Grupa sanguină A este asociată cu un nivel ridicat al colesterolului şi probleme cu arterele, iar grupa AB este asociată cu imflamaţiile la nivelul vaselor sanguine.