Dacă citeşti acest material în loc să te ocupi de priorităţile pe care le aveai pe listă astăzi, sperăm ca metodele prezentate mai jos să îţi fie de folos.

Motivaţia omului este puternic influenţată de percepţia lui asupra iminenţei recompensei. Cu alte cuvinte: cu cât mai târziu simţi că va fi răsplătit efortul tău, cu atât mai mult îi vei diminua valoarea. Acest mecanism, care se numeşte „polarizarea prezentului”, explică de exemplu de ce un student va prefera să stea pe Facebook (şi să se bucure acum de interacţiunea cu prietenii), decât să înveţe din timp pentru un examen (şi să se bucure mai târziu de un zece). Pe măsură însă ce ziua examenului se apropie, importanţa recompensei pentru învăţa (nota) este valorizată din ce în ce mai mult. Aşa se face că, în noaptea examenului, studentul găseşte suficientă motivaţie cât să nu închidă un ochi, şi să stea să înveţe.

Ca orice sistem comportamental care include o recompensă, amânarea implică şi o reacţie chimică în creierul nostru. De fiecare dată când ne simţim recompensaţi pentru ceva, creierul secretă dopamină, neurotransmiţătorul plăcerii, acela care ne motivează simultan să repetăm acţiunea care ne-a produs starea de bine. De aceea, amânarea devine, cu uşurinţă, un viciu.

Nu există o soluţie standard la problema amânării, însă psihologii sugerează numeroase metode, care pot fi adaptate la nevoile fiecăruia.

1.Metoda pomodoro presupune să lucrezi în ture de câte 25 de minute, cu o pauză de 5, în care să îţi oferi o mică recompensă, apoi să reporneşti lucrul pentru 25 de minute, după care iar să te opreşti pentru o pauză.

2.O altă metodă este să ai o atitudine încurajatoare faţă de tine însuţi şi, în loc să îţi vezi activitatea ca pe o tortură, să te încurajezi să o vezi ca pe o plăcere (chiar dacă singurul lucru plăcut ar putea fi faptul că reuşeşti să fii productiv).

3.Fă o listă cu beneficiile pe care le vei avea după terminarea sarcinii. Lucrul acesta te-ar putea ajuta să scapi de indecizie.

Amânarea este, de multe ori, un simptom, nu o cauză. Alte detalii utile referitoare la amânare vei descoperi doar dacă urmăreşti clipul de mai jos.