Eurojust: România şi Bulgaria, principalele surse pentru trafic de oameni

43

Traficul de fiinţe umane este în plină expansiune în Europa, conform Eurojust, unitate a UE de luptă împotriva criminalităţii, iar Ungaria, România, Bulgaria şi Nigeria sunt acum principalele ţări sursă pentru alte ţări precum Olanda.

Un indicator al creşterii bruşte a traficului de persoane a fost momentul în care Bulgaria şi România au aderat la Uniune, în 2007, conform Eurojust. Grupurile de crimă organizată existente în Europa, unele cu sediul în Olanda, de exemplu, au folosit ocazia pentru a atrage fetele sărace din aceste ţări, cu promisiuni pentru un loc de muncă.

Majoritatea maghiarilor ajung să lucreze ca sclavi sexuali şi prostituate. Alţii sunt exploataţi ca muncitori sau servitori domestici, iar banii sunt apoi trimişi la bănci din România, Bulgaria sau Nigeria.

„Ceva este greşit, nu sunt destui oameni aduşi în faţa justiţiei. Un lucru sigur este faptul că este o afacere în plină expansiune”, a declarat Michèle Coninsx, preşedintele Eurojust, conform EUobserver. Eurojust, care se coordonează cu autorităţile judiciare naţionale privind crimele grave transfrontaliere, vrea ca statele membre să aducă în faţă mai multe cazuri.

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că, la nivel global, traficul de fiinţe umane înregistrează un profit de 32 de miliarde de euro în fiecare an.