Statisticile contrazic trei mituri frecvente despre concubinaj

295

Fie că au locuit împreună înainte de căsătorie, fie că nu, cuplurile au cam aceleaşi şanse la o căsnicie fericită. Acestea sunt concluziile unui raport recent al Centrului Naţional de Statistică privind Sănătatea (CNSS), din Statele Unite, care au fost contestate însă de alţi specialişti.

Studiul CNSS sugerează că “există 65% şanse ca prima experienţă de concubinaj să se transforme în căsătorie, în aproximativ cinci ani.” Documentul afirmă că “probabilitatea ca o femeie să aibă o căsnicie cu o durată de cel puţin 10 ani” este aproape aceeaşi fie că a locuit cu soţul ei înainte de căsătorie (60%), fie că nu a locuit cu acesta (66%).

Mike McManus, de la revista World, comentează trei posibile interpretări false ale acestor statistici şi le confruntă cu date obţinute în urma unor studii anterioare raportului.

Mitul 1: Concubinajul/coabitarea este un pas spre căsătorie. Numărul cuplurilor cu parteneri care locuiesc împreună a crescut de 13 ori în ultimii 30 de ani, atrage atenţia McManus, „de la 523.000 în 1970 până la 6,8 milioane în 2008”, însă „doar 1,4 milioane dintre aceştia s-au căsătorit până în anul de referinţă finală”. Durata medie a coabitării unui cuplu a fost de aproximativ 18 luni, ceea ce înseamnă că aproximativ 4,6 milioane de cupluri decid să locuiască împreună în fiecare an. Dintre acestea doar 30% au transformat legătura lor într-o căsnicie, nu 65, spune McManus. Celelate 70 de procente ale cuplurilor care s-au despărţit după ce au locuit împreună trec prin experienţa „divorţului premarital”, care poate fi la fel de dureroasă ca un divorţ cu acte.

Mitul 2: Coabitarea este o căsătorie de probă. „Nu”, spune Mcmanus, „este mai degrabă un divorţ de probă, care testează dacă despărţirea se va întâmpla înainte sau după nuntă”. Potrivit unui studiu efectuat în SUA anilor 1989, „căsniciile care sunt precedate de coabitare au o rată de divorţ cu 50% mai crescută decât cele care nu au fost precedate de coabitare”. Dacă sociologii au explicat iniţial această diferenţă observând că cele mai multe din cuplurile studiate proveneau din medii sărace şi nu beneficiaseră de o educaţie solidă, un raport ulterior (1995-2002), care a evaluat cupluri provenite din clasa de mijloc a societăţii americane a observat că rata divorţurilor a crescut cu 11%.

Potrivit unui studiu Penn State, partenerii care locuiesc împreună înainte de căsătorie, chiar şi pentru o lună, experimentează o comunicare şi o capacitate de rezolvare a problemelor mai precare decât cei care nu au locuit împreună anterior căsătoriei. Se pare că partenerii care locuiesc separat înainte de nuntă au mai mult respect pentru sine şi mai mult respect pentru partener.

Mitul 3: Ce facem noi nu e treaba nimănui. „Nu e adevărat”, replică McManus. „Copiii ai căror părinţi au trăit în concubinaj sunt adesea crescuţi de mame singure”, care se confruntă cu numeroase lipsuri şi greutăţi. McManus ridică şi problema costurilor asupra societăţii ale familiilor monoparentale. Un studiu al Fundaţiei Heritage estimează că fiecare dintre cele 13 milioane de familii monoparentale din SUA îi costă pe contribuabilii americani aproximativ 20.000 de dolari pe an, raportat la necesarul din 2004. Jumătate din aceste familii sunt rezultatul naşterii în urma coabitării.

Potrivit studiului Viaţa de familie – 2008, realizat de Fundaţia Soroş Romania, citat de FrontNews, în România numărul cuplurilor formate din parteneri care locuiesc împreună, dar nu sunt căsătoriţi legal, este relativ mic, acest tip de convieţuire fiind întâlnit doar la 5,7% din populaţie. Motivele cel mai des invocate pentru care unii români preferă concubinajul căsătoriei sunt dificultăţile financiare, lipsa unei locuinţe proprii (90% dintre respondenţi), comoditatea şi lipsa de încredere în relaţie.