Numărul femeilor din UK care își bat soţii s-a dublat

189

Numărul femeilor condamnate pentru violenţă domestică în Marea Britanie și Ţara Galilor a crescut de peste două ori, în ultimii cinci ani, potrivit unui raport al Crown Prosecution Service (CPS).

Aproape 4.000 de femei au fost date în judecată de soţii lor, pentru maltratare în 2010, comparativ cu mai puţin de 1500 în 2005, susţine și Mark Brooks, directorul ManKind, organizaţie care luptă împotriva abuzului bărbaţilor.

Raportul CPS a arătat că și numărul bărbaţilor violenţi în familie a crescut. Femeile riscă de două ori mai mult decât bărbaţii să fie abuzate în familie, însă bărbaţii ascund abuzul de două ori mai mult decât femeile. Potrivit statisticilor British Crime Survey, 41% dintre bărbaţi nu spun despre asfel de incidente, în timp ce 19 % dintre femei aleg să nu își acuze soţii.

Mark Brooks consideră că acest fenomen se datorează unui complex de factori. „Tot mai mulţi bărbaţi acuză deschis faptul că sunt abuzaţi; poliţia a adoptat o abordare echilibrată, nepărtinitoare, a abuzurilor domestice; iar numărul femeilor violente din societatea noastră a crescut," a declarat Brooks pentru Daily Mail. Directorul ManKind consideră că violenţa în familie are la bază dorinţa unuia dintre parteneri de a-l controla pe celălalt.

Niciun articol afișat