Organizaţie neoprotestantă premiată la Gala Societăţii Civile

6

Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) a fost distinsă cu premiul III la secţiunea "Apărarea drepturilor individuale/colective" din cadrul Galei Societăţii Civile. Campania împotriva violenţei domestice „Îţi place să dai? Alege-ţi un partener pe măsură!" a demonstrat că o organizaţie afiliată religios poate avea un puternic impact pozitiv în societate.

Sub motto-ul „Când nu recunoşti binele, faci rău!", joi seară s-a desfăşurat ceremonia de acodare a premiilor Gala Societăţii Civile, ediţia 2011. Campania ADRA, care a beneficiat şi de sprijinul de imagine oferit de pugilistul Leonard Doroftei, a fost nominalizată, între alte 20 de proiecte sociale de anvergură, pentru eficienţa de care a dat dovadă în diseminarea mesajului de opoziţie faţă de violenţa împotriva femeilor.

În aceeaşi secţiune vizând apărarea drepturilor individuale au fost premiate Asociaţia SOS Infertilitatea, pentru campania "Infertilitatea este o boală" (premiul I) şi organizaţia 1 Iunie 2001 pentru eforturile de Advocacy legislativ pentru acordarea indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap (premiul II).

"Este o mare bucurie pentru noi," a declarat Sorin Goleanu, directoul ADRA, într-un comunicat de presă. "Am avut mari emoţii, având în vedere profilul participanţilor și criteriile de evaluare, însă experienţa a fost una deosebit de interesantă," a mai spus directorul executiv ADRA România. 

  Desfăşurarea proiectului ADRA a coincis cu perioada în Zilelor Internaţionale de Luptă Contra Violenţei Domestice ONU (25 noiembrie – 10 decembrie). Alături de cei 25.000 de voluntari implicaţi în acestă campanie, Leonard Doroftei a transmis publicului că „este ușor să te crezi campion și să baţi adversari mai slabi, cum ar fi un copil neajutorat sau o femeie, însă dacă ești cu adevărat bărbat, eviţi o dispută cu acest tip de adversar. Altfel te faci de rușine!"

Campania a fost concepută pentru a le arăta bărbaţilor violenţi consecinţele faptelor lor și gravitatea acestora, se arată într-un comunicat de presă emis de ADRA. Confuzia și tema de a lua o decizie singură, coșmarurile și izolarea de familie și prieteni sunt doar câteva dintre efectele colaterale violenţei în familie, resimţite de victimă. Copiii agresorului au, la rândul lor, de suferit în urma violenţei la care asistă. Spaima că părintele agresat ar putea fi ucis este una dintre cele mai pregnante temeri pe care un copil dintr-un cămin destabilizat de violenţă este nevoit să le înfrunte. Un sondaj citat pe unul dintre pliantele campaniei arată că la fiecare două minute o româncă este abuzată fizic de partenerul de viaţă.

Specialiștii ADRA sfătuiesc victimele abuzurilor să nu ezite să semnaleze violenţa partenerului Poliţiei sau altor organe abilitate să intervină.

Campania a fost promovată pe Internet, pe site-ul oficial al organizaţiei, dar şi prin intermediul reţelelor sociale, proiectul având şi o pagină Facebook dedicată.

Organizatorii Galei s-au arătat optimişti cu privire la implicarea civică a tot mai mulţi membrii ai societăţii civile. „Schimbările ce au avut loc de-a lungul anilor în sectorul non-profit, se reflectă în numărul de proiecte care este în continuă creştere de la an la an," spun organizatorii. „Dacă în anul 2008 în competiţie s-au înscris 115 proiecte, anul acesta au concurat 193 de proiecte."

Principalul obiectiv al Galei Societăţii Civile este acela de a promova spiritul civic, se arată într-un comunicat Millenium People – agenţia de comunicare aflată în spatele evenimentului. Primul pas în acest sens este recunoaşterea oamenilor buni şi a structurilor care duc România mai departe, spun reprezentanţii Millenium.