Video: Adventiştii cred că violenţa împotriva femeilor este un păcat

150

„Rănirea intenţionată a altei persoane profanează ceea ce Dumnezeu onorează şi este, prin urmare, un comportament păcătos," spun reprezentanţii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea într-o declaraţie semnată public cu ocazia Conferinţei Generale a Bisericii, un eveniment care a reunit aproximativ 70.000 de adventişti din lume în Atlanta (SUA).

   

    Semnatarii declaraţiei şi-au luat angajamentul de a „vorbi în apărarea victimelor şi supravieţuitorilor, prin predare, predicare, studii biblice, şi programe de propagare."

    Biserica Adventistă şi-a propus să strângă 1 milion de semnături de la oameni care vor să oprească violenţa împotriva femeilor şi fetelor, într-o petiţie adresată Organizaţiei Naţiunilor Unite. Documentul face parte din campania mondială de conştientizare împotriva flagelului de abuz asupra femeilor „End IT Now" („Pune-i capăt acum", t.r.), desfăşurată în parteneriat cu organizaţia umanitară ADRA.