Nu mai puţin de 40% dintre fetele de 14-18 ani au relaţii sexuale fiindcă se simt constrânse să nu rănească sentimentele prietenilor lor. Acesta este doar unul dintre pericolele la care sunt expuse "fetele bune", potrivit autoarei americane Meg Meeker.

Nu este suficient ca mamele să îşi educe fetele să fie blânde, politicoase, etice şi inteligente, ci trebuie să le înveţe şi să îşi poarte de grijă din punct de vedere emoţional, scrie dr. Meeker în cartea sa intitulată “Cele 10 obiceiuri ale mamelor fericite”.

“Fiţi foarte atente dacă aveţi o fată bună,” avertizează Meeker, potrivit Catholic Exchange. Fetele bune “sunt cele care dau de necaz (…) făcând lucruri pe care nu ar fi vrut să le facă, doar pentru că nu vor să rănească sentimentele cuiva”, spune autoarea.

“Petrecem atât de mult timp învăţându-le pe fetiţele noastre să fie bune, ascultătoare, blânde şi drăgăstoase. Toate acestea sunt calităţi valoroase, de dorit la o prietenă, sau o soţie (prietenă)”, scrie dr Meeker. “Totuşi”, continuă autoarea, “mamele trebuie ca, în mod intenţionat să le transmită şi alte învăţături. Ele trebuie să le înveţe pe fete să nu facă şi partea celuilalt într-o prietenie şi să nu dea tot ce au într-o relaţie.”

Meeker continuă mărturisind că e şocant cât de multe fete “amabile, respectuoase faţă de valorile etice, inteligente, ajung să se implice în prietenii în care numai ele sunt cele care oferă, tocmai pentru că sunt bune.”

“Ca mame, trebuie să ne încurajăm fetele, preferabil prin exemplul personal, că valoarea lor ca oameni nu rezidă în a face pe cineva să se simtă mai bine, sau mai fericit, sau mai împlinit”, sfătuieşte autoarea. “Trebuie să le învăţăm că unii băieţi vor exploata bunătatea lor şi că unele fete le vor secătui de faptele lor bune.” Aproape jumătate din fetele care au relaţii sexuale până la 18 ani spun că nu ar fi mers până acolo dacă nu s-ar fi temut că prietenii lor ar putea să se simtă jigniţi de un refuz, arată Meeker.

Fetele au nevoie de prietenii sănătoase cu ambele sexe, apreciază autoarea. “Ele trebuie să înveţe că unii oameni le vor lua tot ce au şi vor continua să ceară chiar mai mult, fără să dea vreodată ceva înapoi pentru echilibrarea relaţiei. Fetele (şi mamele lor) trebuie să înţeleagă că este frumos ca cineva să aibă nevoie de tine şi este satisfăcător să ajuţi, însă e nevoie de vigilenţă pentru ca relaţia să nu o ia pe un drum periculos, devenind un mijloc de manipulare şi exploatare.”