Facebook a introdus o iconiţă pentru căsătoriile gay

22

Facebook a introdus o nouă opţiune pentru Timeline, care permite cuplurilor de acelaşi sex să îşi publice statutul cu o imagine grafică tip icon care să le reflecte relaţia. Astfel, în loc de mire şi mireasă, cuplurile gay pot opta pentru afişarea a doi miri.

Opţiunea a fost observată prima dată în decursul week-endului, atunci când unul dintre co-fondatorii reţelei Facebook, Chris Hughes, şi-a anunţat mariajul cu partenerul său Sean Eldridge, relatează site-ul specializat Mashable.com.

Aceasta nu este prima ocazie în care reţeaua Facebook îşi arată sprijinul pentru cuplurile de acelaşi sex. În februarie 2011 a introdus două opţiuni de afişare a relaţiilor pentru membrii comunităţii de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT): „Într-un parteneriat domestic" şi „Într-o uniune civilă".

Adăugarea noilor iconiţe a fost declarată „încă o modalitate importantă de a recunoaşte cuplurile de acelaşi sex," a precizat Allision Palmer, directorul organizaţiei GLAAD (Gay and Lesbian Alliance Against Defamation), pentru aceeaşi sursă.