Lecţia de 1 milion de dolari

1403

Ca un puști de 7 ani să câștige aproape 1 milion de euro este uimitor. Însă ca acelaşi copil să își doneze tot câștigul unor cercetători medicali e deja incredibil.

La doar 7 ani, Dylan este autorul unei cărţi pentru copii – Batonul de ciocolată – care s-a vândut în multe mii de exemplare. Succesul l-a transformat nu doar într-o mică vedetă în arta scrisului, ci și în milionar. Cu acești bani ar fi putut să își permită aproape orice. Viitorul îi era asigurat. Însă puștiul nu a păstrat pentru el nici măcar un cent. Efortul depus pentru câștigarea acestor bani a avut un scop precis: să își ajute prietenul.

Jonah suferă de la vârsta de 6 luni de o boală care se manifestă prin depozitarea de glicogen, care are implicaţii multiple. Organismul micuţului nu poate să digere zahărul, așa că părinţii lui trebuie să-i pregăteasca mâncare specială zilnic. Un tub introdus în stomac facilitează operaţiunea hrănirii acestuia.

Banii câștigaţi de Dylan nu i-au fost oferiţi lui Jonah. Întreaga sumă a intrat în conturile Universităţii din Florida. Specialiștii de aici încearcă să găsească un leac pentru bolile cu depozitare de glicogen.

„Sunt foarte fericit că îmi pot ajuta prietenul. Le mulţumesc oamenilor de pretutindeni pentru că m-au lasat să îmi spun povestea și să-i inspir pe copii să schimbe lumea”, a spus Dylan, cu ocazia lansării cărţii la o școală din Los Angeles.

Dr. David Weinstein, cercetător în cadrul Universităţii din Florida, dar și medicul lui Jonah, a mărturisit că „a rămas șocat” când a auzit de gestul lui Dylan, precizând că suma donată este mai mare decât cea pe care au reușit să o strângă pentru boala respectivă toate fundaţiile la un loc.

Iniţial, părinţii lui Dylan i-au sugerat băieţelului că o bună oportunitate pentru a-și ajuta prietenul este să vândă limonadă la un stand. Dar Dylan avea planuri mult mai mari, aşa că le-a spus părinţilor: „Vreau să scriu o carte.” Zis și făcut. S-a retras în cameră, iar câteva ore mai târziu s-a întors și, cu satisfacţia care i se putea citi pe faţă, a anunţat: „Uite cartea mea!”

Dylan Siegal is selling his book 'Chocolate Bar' to raise funds for Jonah Pournazarian, eight, his best friend who suffers from a rare condition called glycogen storage disease type 1B, and has raised nearly a million dollars

Cartea era scrisă de mână și ilustrată la fel. Pentru a nu-l descuraja pe puști, părinţii au făcut 200 de exemplare şi le-au distribuit la școala lui Dylan. Datorită publicităţii de care s-a bucurat, cartea lui Dylan poate fi citită acum în toate cele 50 de state americane și în 42 de ţări din întreaga lume. „Îmi place să îmi ajut prietenii. Aceasta este cel mai mare baton de ciocolată”, sună una dintre afirmaţiile din carte, care reprezintă și sinteza altruismului acestui copil de doar 7 ani.

Altruism la adolescenţă

Recent, într-o situaţie similară s-a aflat şi Malala Yousafzai, adolescenta de doar 17 ani, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.

Un anunţ pe care l-a făcut a surprins pe toată lumea. A spus că donează Naţiunilor Unite suma de 50.000 de dolari primiţi de la Comitetul Nobel. Ce a determinat-o să facă acest gest aproape de neînţeles? Continuarea luptei pentru cauza care a și consacrat-o pe scena internaţională: educaţia. În consecinţă, banii donaţi vor ajuta la reconstruirea școlilor din Gaza, avariate în timpul bombardamentelor israeliene din vară.

„Copiii palestinieni nevinovaţi au suferit enorm și pentru prea multă vreme. Trebuie să colaborăm pentru a le asigura copiilor palestinieni, și copiilor de pretutindeni, un învăţământ de calitate, într-un mediu sigur. Pentru că, fără educaţie, nu va fi pace”, a spus Malala.

Efectul de undă

Un simplu act de bunătate creează un efect de undă. Acesta este, în rezumat, mesajul inspiraţional al celor doi copii, dar și al unui clip video care răscolește prin mesajul său.

După ce și-a consumat o parte din zi la un centru comercial, o bunicuţă cu doi nepoţi se duce la casă pentru a plăti cumpărăturile. Nepoţica dorise mult să cumpere un tort de ziua bunicului. Din păcate, bunica nu avea suficienţi bani. „Așa ai spus și ultima dată”, i-a replicat cu năduf fetiţa.

Un tânăr care stătea la rând a asistat la scenă și s-a oferit să cumpere tortul și să i-l ofere fetiţei. Dar asta nu e tot. Motivul pentru care tânărul decide să facă acest gest este cu adevărat uimitor.

Atunci când avea șapte ani, el trecuse printr-o situaţie similară. Îşi dorise o prăjitură pe care mama lui nu și-o putea permite. Un străin aflat în apropiere a văzut scena și a intervenit oferindu-se să plătească el. Atunci când mama i-a cerut străinului amabil o adresă de contact pentru a-i plăti datoria, a primit un bilet. Nu era adresa solicitată, ci un mesaj profund: „Un simplu act de bunătate generează un nesfârșit efect de undă.” Acesta era preţul: să dea mai departe.

Anii au trecut, copilul de atunci a devenit adult, însă nu a uitat mesajul străinului. Iar atunci când a avut ocazia, i-a urmat exemplul.

Fetiţa a primit darul și, ajunsă acasă, i-l oferă bunicului. Odată cu el, îi dă și mesajul misterios pe care tânărul l-a scris. Așa cum şi el îl primise. Bunicul zâmbește și știe de ce. El fusese străinul care scrisese cu ani în urmă același mesaj. Generozitatea se întorsese înapoi.

Altruismul nu are limite de vârstă. Aceasta ar fi concluzia secvenţelor de acest gen. Orice act de bunătate implică o schimbare: a celui care dă, dar și a celui care primește. Este un efect cu dublu sens. Dar cel mai câștigat este cel care intră în acest joc de tipul „dă mai departe” fără să aștepte recompense. „Este mai ferice să dai decât să primești”, stabilește ca principiu de viaţă Sfânta Scriptură. În ton cu acesta, Dylan şi Malala au generat un efect de undă. Cineva trebuie să înceapă pentru ca undele să se propage. Prin gestul lor, au dat o speranţă de mai bine umanităţii. Rămâne o singură întrebare, care necesită un răspuns: cine dă tortul mai departe?