Hainele ieftine, mesageri de strigăte de ajutor

2611

Cum ai reacţiona dacă ai găsi pe eticheta unui articol de îmbrăcăminte un mesaj de genul: „Obligat să muncesc până la epuizare” ? Iată cum a reacţionat Rebecca Gallagher.

Rebecca Gallagher, de 25 de ani, a fost şocată când a descoperit mesajul: „Obligat să muncesc ore întregi, până la epuizare” pe eticheta unei rochii. Tocmai şi-o cumpărase dintr-un magazin Primark, la preţul de aproximativ 12 euro, şi voia să verifice instrucţiunile de spălare, când a dat cu ochii peste mesajul de pe etichetă, cusut de mână. Tânăra a declarat că a sunat la sediul Primark şi, după ce a aşteptat 15 minute, operatorul i-ar fi închis, notează bestdaily.co.uk.

„Am fost uimită când am dat peste mesajul de pe etichetă. Cuvintele erau cusute de mână şi bucata de material a fost prinsă printre celelalte etichete ale rochiei. Sinceră să fiu, nu am stat niciodată să mă gândesc prea mult la modul în care sunt făcute aceste haine. Dar această întâmplare chiar m-a făcut, cu adevărat, să devin interesată de felul în care ajungem să ne cumpărăm haine atât de ieftine. Mă îngrozesc la gândul că bluza mea a fost făcută de o persoană extenuată, care asudă ore întregi în vreun atelier din străinătate”, a declarat Rebecca.

Un purtător de cuvânt al magazinelor Primark, cunoscute pentru preţurile mici, a declarat că până acum nu au mai existat astfel de incidente şi că ar fi recunoscători dacă le-ar fi returnată rochia pentru a descoperi cum a ajuns acea etichetă, precum şi alte aspecte care ar trebui verificate.

Se pare că acest caz nu este singular, cel puţin în cazul magazinelor Primark. Rebecca Jones, de 21 de ani, a găsit pe eticheta unei rochii mesajul: „Condiţii degradante în fabrică.” Karen Wisinska, de asemenea, a găsit un mesaj de ajutor într-o pereche de pantaloni cumpăraţi într-un magazin Primark din Belfast. Se pare că muncitorii chinezi se plângeau de condiţiile precare în care sunt nevoiţi să muncească.

„S.O.S! S.O.S! S.O.S! Suntem prizonieri în închisoarea din Xiangnan, Hubei, China. De mult timp, confecţionăm haine pentru export. Lucrăm 15 ore ozi. Hrana pe care o consumăm este mai rea decât cea pentru porci sau câini. Munca pe care o facem este asemănătoare cu cea pe care o fac boii şi caii”, se putea citi în mesajul scris în chineză găsit de Karen.

Imediat după această descoperire, Karen a luat legătura cu activiştii pentru drepturile omului de la Amnesty International. Patrick Corrigan, de la Amnesty’s Northern Ireland spunea că nu se ştie dacă aceste mesaje sunt reale sau nu, însă există teama de a fi adevărate. Ca şi în cazul Gallagher, autorităţile lanţului de magazine Primark au declarat că, deşi pare dubioasă întâmplarea și că cineva le face farse, vor cerceta această situaţie.

Un fenomen mondial?

Deși situaţia pare greu de crezut și există mai multe indicii care trimit către falsitatea mesajelor de pe haine, problema exploatării muncitorilor din domeniul textil, un lucru deja dezbătut intens și demonstrat cu exemple reale, iese din nou la lumină. Şi când este vorba de aşa ceva, lumea îşi aminteşte despre tragedia de anul trecut din Bangladesh. Pe data de 24 aprilie s-a împlinit un an de când una dintre cele mai mari fabrici de textile, Rana Plaza, din Bangladesh s-a prăbuşit, protagonizând cel mai urât episod din istoria modei. Tragedia provocată indirect de marile branduri ale lumii s-a soldat cu peste 1.000 de muncitori morţi şi aproximativ 2.500 de răniţi.

La scurt timp de la acest accident, industria textilă din Bangladesh se afla într-o situaţie-limită; pe de-o parte, ţările occidentale care îi cumpără produsele ar fi putut să o penalizeze pentru a o determina să îmbunătăţească condiţiile de muncă ale muncitorilor; pe de altă parte, ar fi putut s-o ajute la modernizarea condiţiilor pentru a putea păstra posturile de muncă a peste 4 milioane de femei care lucrează în acest domeniu. SUA a ales prima opţiune, în timp ce Europa a optat pentru a doua.

După prăbuşirea fabricii, UE a ajuns la o înţelegere cu ţara asiatică, prin care aceasta se angaja să îmbunătăţească condiţiile de muncă, în schimbul ajutorului european şi sub ameninţarea că ar putea pierde dreptul prin care sunt scutiţi de taxele vamale în Europa. Vechiul continent este destinaţia a 60% din producţia textilă din Bangladesh, un sector care reprezintă 78% din exporturile ţării şi presupune un venit de aproximativ 19 miliarde de dolari pe an.

Ipocrizia noastră, suferinţa lor

K. I. Hussain, proprietarul unei fabrici textile şi preşedinte al Asociaţiei BGBHA (Bangladesh Garment Buying House Association) spunea că este nevoie de timp pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă, pentru că Bangladesh este o ţară din lumea a treia. Anwar Shahi, vicepreşedintele asociaţiei, declara că atitudinea ţărilor occidentale este ipocrită, deoarece nu se poate pretinde îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi în acelaşi timp preţuri cât mai mici.

Condiţiile de muncă din Bangladesh nu pot fi mai rele. Muncitorii din domeniul textil au cele mai mici salarii din lume (aproximativ 38 dolari/lună), însă prin munca lor au făcut din Bangladesh al doilea cel mai mare exportator de textile, după China. Ei lucrează pentru firme precum Walmart, Inditex, H&M, Gap, El Corte Inglés, Mango şi Benetton, printre altele. Măsurile de siguranţă din fabricile textile sunt la fel de precare ca şi salariile. În ultimii ani au murit mai bine de 1.800 de persoane, fie în fabrici care s-au prăbuşit, fie în incendii, însă niciunul dintre proprietarii acestora nu a fost condamnat pentru aceste accidente, care s-ar fi putut evita.

După tragedia de anul trecut, aproximativ 70 de firme au semnat un acord prin care se angajează la realizarea unor inspecţii mai dese în ceea ce priveşte siguranţa muncitorilor şi la adoptarea măsurilor necesare pentru a o garanta.

Bangladesh nu este singura ţară care se află într-o situaţie de genul acesta, ci i se alătură şi China, Insulele Filipine şi altele. Aşa cum spunea şi Amirul Haque Amin, de la Federaţia Muncitorilor din Industria Textilă din Bangladesh, soluţia nu este încetarea colaborării cu aceste ţări, deoarece este nevoie de locurile de muncă, ci este nevoie de măsuri urgente şi serioase prin care milioanele de persoane care lucrează în acest domeniu să aibă parte de salarii şi condiţii de muncă optime.