În taberele de refugiaţi sirieni: Crimă organizată și copii soldaţi

44

Mulţi sirieni care au reușit să scape din ţara lor sunt acum disperaţi să scape din taberele de refugiaţi administrate de ONU, unde femeile nu sunt în siguranţă, iar băieţii sunt recrutaţi ca soldaţi și introduși din nou în zona de conflict, conform unui raport intern al ONU.

Agenţia pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite, UNHCR, încearcă să facă faţă unei adevărate crize umanitare. Aproape 2 milioane de sirieni au căutat refugiu în afara graniţelor, cei mai mulţi orientându-se spre Liban, Iordania și Turcia. Raportul admite că ONU ar face o treabă mult mai bună și că este nevoie de o strategie „substanţială și coerentă", scrie Reuters.

Cea mai mare tabără de refugiaţi, cea din Iordania, este casă pentru 130.000 de refugiaţi, dar și pentru o adevărată reţea de crimă organizată. Femeile sunt mereu atacate, resursele sunt furate sau vandalizate și copiii recrutaţi ca soldaţi.

Un oficial a declarat sub anonimitate că recrutarea copiilor nu fusese o problemă deoarece forţele din opoziţie nu aveau destule arme și muniţie. Însă după ce s-a ridicat embargoul privind armarea opoziţiei siriene, grupările de ambele părţi aveau nevoie de mai mulţi soldaţi. ONU nu are aproape nicio putere să oprească recrutarea copiilor ca soldaţi deoarece orice refugiat are dreptul de a se întoarce înapoi în ţară.