Prea nebun pentru a muri. Controversele din jurul pedepsei capitale continuă

25

Luni, statul american Florida a executat un deţinut care fusese condamnat de multă vreme la moarte. Avocaţii „Prinţului lui Dumnezeu", așa cum se pretindea deţinutul, au pledat pentru anularea pedepsei capitale, pe motiv că bărbatul este debil mintal, însă judecătorii au decis altceva.

Luni, statul american Florida a executat un deţinut care fusese condamnat de multă vreme la moarte. Avocaţii „Prinţului lui Dumnezeu", așa cum se pretindea deţinutul, au pledat pentru anularea pedepsei capitale, pe motiv că bărbatul este debil mintal, însă judecătorii au decis altceva.

Condamnat, în 1970, pentru omoruri multiple, John Errol Ferguson a fost executat prin injecţie letală și declarat mort luni la ora locală 18:17, relatează Christian Science Monitor. Sentinţa a fost aplicată la capătul unei lupte lungi în care avocaţii condamnatului au încercat să demonstreze că acesta nu conștientizează gravitatea sentinţei lui și nici nu o asociază cu faptele petrecute în anii '70. Mai exact, în 1977, Ferguson, ajutat de doi complici, au pus la cale un jaf în Miami, intrând într-o casă cu opt locuitori. Bărbaţii i-au legat pe cei opt cu mâinile la spate, le-au ordonat să stea în genunchi și i-au împușcat pe fiecare în cap. Două dintre victime au supravieţuit însă și au putut spune poliţiei ce s-a întâmplat.

La șase luni de la acest incident, Ferguson a luat cu asalt doi tineri care se aflau într-o mașină parcată pe marginea unui drum. Pe băiat l-a împușcat, iar pe fată a urmărit-o prin pădrea apropiată de locul unde se aflase mașina, a violat-o, i-a furat bijuteriile și a forţat-o să îngenuncheze în faţa lui, înainte să o împuște în cap. S-a întors apoi la mașină, unde l-a împușcat din nou pe băiat, de data aceasta în cap.

Ferguson a fost prins și diagnosticat cu schizofrenie paranoică manifestată timp de câteva decenii. Bărbatul delira și halucina, iar avocaţii lui au spus că debilitatea sa este atât de puternică încât bărbatul e convins că arestarea lui este o joacă și că niciuna dintre autorităţile statului nu îi poate face nimic pentru că „super puterile lui sunt mai tari decât cele ale statului", prin urmare nu poate nici să îl execute. Și timp de 35 de ani, Ferguson a avut dreptate, până când un comitet al Curţii de Apel din Atlanta a decis că deși „Ferguson suferă de o boală mintală, totuși el înţelege că va muri prin executare și înţelege că lucrul acesta va avea loc pentru că a comis opt crime".

Decizia curţii s-a bazat pe un standard fixat în 2007 de Curtea Supremă americană, potrivit căruia nu este suficient ca un condamnat să fie „conștient" pentru a putea fi executat. În schimb, deţinutul trebuie să posede o „înţelegere raţională".

Avocatul apărării, a declarat că Înalta Curte din Florida a folosit un test greșit pentru Ferguson. De asemenea, un brief emis de Asociaţia Psihologilor din Florida în parteneriat cu Societatea Psihiatrică Florida susţine că sentinţa aplicată lui Ferguson a fost neconstituţională. „Un deţinut cu o astfel de tulburare mintală poate fi extrem de inteligent și raţional în anumite cazuri și să poată eșua cu totul să înţeleagă adevăratul motiv al executării sale. Fără această 'înţelegere raţională', executarea lui este lipsită de sens și neconstituţională. (…) Standardele de competenţă ale statului Florida eșuează să protejeze cetăţenii de astfel de execuţii fără sens și neconstituţionale. (…) Permite executarea unor deţinuţi care nu înţeleg cu adevărat de ce sunt uciși," se arată în brief.

Pedeapsa cu moartea rămâne încă un subiect controversat. Peste 60% din populaţia lumii locuiește în ţări în care au loc execuţii. În China, India, SUA și Indonezia – cele mai populate patru ţări din lume – pedeapsa cu moartea încă se aplică și nu există semnale că lucrul acesta s-ar schimba curând.

Condiţiile în care se aplică pedeapsa cu moartea diferă de la ţară la ţară. În India, de exemplu, judecătorii l-au condamnat la moarte pe singurul supravieţuitor al comandoului responsabil de atentatele din Mumbai (2008). În Irak, secretarul fostului președinte Saddam Hussein, Abed Hamid Mahmud, a fost executat (2010). În Belarus, autorii atentatului de la metroul din Minsk au fost trimiși la moate. China execută oficiali înalti despre care se descoperă că sunt implicaţi în acte de corupţie cu consecinţe extrem de grave. SUA condamnă la executare, mai degrabă, pe deţinuţii care au comis crime cumplite.

În România, pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii pe viaţă. Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soţii Ceaușescu (25 decembrie 1989).