Interzicerea Nymphomaniac II sau consecinţele normalizării pornografiei

57

Criticii internaţionali au catalogat filmul Nymphomaniac II ca fiind un film horror, hardcore porn, plictisitor sau chiar o comedie. Părerile sunt extreme de variate, dar nicio ţară nu a reuşit să îl interzică de la difuzare în cinematografe, până la România. Chiar dacă decizia Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) a fost ulterior modificată, filmul fiind distribuit în sălile publice, vehemenţa opiniei publice a stârnit o dezbatere publică vizavi de artă şi pornografie. Dar discuţia de fond nu are legătură nici cu cenzura, nici cu anti-cenzura, ci cu o realitate subtilă de pe micul şi marele ecran.

În data de 28 ianuarie, Comisia de clasificare a filmelor din cadrul CNC a acordat lungmetrajului „Nymphomaniac Vol. II" în regia danezului Lars von Trier clasificarea „Interzis minorilor şi proiecţiei cu public IM-18-XXX", România devenind singura ţară din Europa care a oferit o asemenea clasificare. În alte ţări în care a fost lansat, filmul a primit următoarele clasificări: Estonia – R14 pentru Vol. I şi R16 pentru Vol. II; Germania – R16 pentru ambele părţi; Danemarca – R15 pentru ambele părţi; Olanda – R16 pentru ambele părţi; Franţa – R12 pentru Vol. I şi R16 pentru Vol. II, Cehia – R18 pentru ambele părţi; Elveţia – R16 pentru ambele părţi.

Nymphomaniac II este partea a doua a poveştii lui Joe, o femeie dependentă de sex, a cărei viaţă dezordonată şi imorală o aduce în situaţia de a fi agresată fizic foarte rău. Ea este descoperită la marginea drumului de Seligman, căruia îi poveşteşte toate experienţele sale erotice.

Comisia a considerat că filmul trebuie să fie interzis minorilor şi nu poate fi difuzat în cinematografele din România din cauza „scenelor care prezintă detaliat şi explicit actul sexual", „scenelor care prezintă modalităţi de satisfacere a dorinţelor sexuale şi de divertisment sexual" şi „scenelor cu conţinut excesiv de cruzime sau sadism". Anterior, CNC a mai oferit această clasificare filmul horror Saw IV, în martie 2008. Totuşi, la contestaţia distribuitorului News Films, comisia CNC s-a reunit pentru o nouă vizionare şi a admis contestaţia, astfel că filmul Saw IV a putut rula în cinematografele din România cu calificativul IM-18.

La fel s-a întâmplat şi de data aceasta, când – la numai două zile după contestaţia casei de distribuţie din România – Comisia a revenit asupra deciziei, acordând acestuia clasificarea „I.M. – 18" (filme interzise minorilor), ceea ce înseamnă că lungmetrajul va putea fi proiectat în cinematografele din România.

Până la acel moment însă, opiniile cele mai multe „contra cenzurii" au venit şi dintre membrii CNC (precum Mihai Kogălniceanu, directorul general al CNC, care declarase pentru agenţia Mediafax că nu va exista cenzură în timpul mandatului său), dar şi din Senat şi Camera Deputaţilor.

Între opiniile împotriva deciziei s-au exprimat preşedintele Comisiei de cultură şi media a Senatului, Georgică Severin şi senatoarea Gabriela Vrânceanu-Firea. Primul consideră că decizia „ar situa România în afara spaţiului cultural european şi ar împiedica iubitorilor români ai celei de-a 7-a arte să vadă pe ecranele cinematografelor mari actori, precum Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Uma Thurman sau Stellan Skarsgård, care dau substanţă viziunii artistice a unui mare regizor".

În plus, Vrânceanu-Firea consideră că filmul „e o producţie care nu incită la ură, la violenţă şi nici nu conţine elemente care să o facă nocivă pentru publicul larg. Iar o chestiune de gust nu poate fi relevantă în acest context".

La polul opus, există şi persoane care consideră că România şi celelalte ţări din lume, în loc să încurajeze lucrurile bune, le promovează pe cele rele şi urâte, precum consideră deputatul Mădălin Voicu.

În opinia sa, românii sunt foarte interesaţi de aspectele kitsch şi gustă în general ce este rău, urât şi interzis. „Toată lumea este atât de degradată şi de dezorientată în acelaşi timp, încât nu ştiu dacă un film în plus sau în minus mai poate înrăutăţi sau îmbunătăţi situaţia. În general, despre tot ce înseamnă cultură kitsch sau media asta super infestată de tot felul de chiloţi, sânge şi gunoaie, românul e disperat după astfel de lucruri. Deci, în general, românul este mai curând un popor masochist, în sensul că tot ce este interzis, rău sau urât sau nerecomandabil el gustă cu mare înfocare", a declarat Mădălin Voicu.

Totodată, există şi voci care se plasează la mijloc, considerând că interzicerea nu este bună, „dar dacă (producţia) depăşeşte limitele decenţei şi are nuditate exagerată, sunt de acord cu această decizie", a afirmat senatorul social-democrat Marian Vasiliev.

Reacţiile internaţionale faţă de decizia CNC

Decizia CNC a ajuns în presa internaţională generalistă, de la Agence France-Presse (AFP) la The New York Times, Fox News şi Huffington Post. Fără a critica sau lăuda decizia, greutatea materialelor din presa străină a căzut pe analizarea liniei fine de demarcaţie dintre artă şi pornografie, în speţă în cazul unui regizor controversat precum von Trier. Regizorul fusese declarat persona non grata la Cannes în 2011, ca urmare a remarcilor sale pro naziste şi a laudelor aduse lui Adolf Hitler.

Apologeţii filmului consideră că scenele pornografice extreme şi cele violente erau necesare pentru a se descoperi goliciunea sufletească a lui Joe. „Agresivitatea exterioară relevată de scenele sado-masochiste este necesară pentru a umple vidul sufletesc", explică Amy Nicholson, jurnalist de film pentru site-ul The Voice la Sundance Film Festival.

De asemenea, unii critici de specialitate consideră că pelicula „oferă mai puţin decât cei mai mulţi şi-au imaginat sau au sperat" şi că nu ar trebui criticată din perspectiva aceasta.

Problema de fond cu pornografia în cinematografie

Filmul lui Lars von Triers este doar cel ma recent într-o serie de producţii care au şocat o parte a publicului şi criticilor în 2013, din cauza conţinutului puternic sexual. Anul trecut, filmul francez „La vie d'Adèl"" a fost un subiect fierbinte mai multe luni la rând, din cauza scenelor de sex dintre cele două femei „Scenele dintre cele două lesbiene au fost atât de explicite şi lungi, încât drama de trei ore a lui Abdellatif Kechiche ar putea trece drept pornografie", notează jurnalistul Nicholas Barber de la BBC.

Un alt film criticat, dar şi favorit al festivalelor internaţionale de film a fost „Gloria", o dramă cu accente comice despre o femeie de peste 50 de ani cu o înclinaţie spre aventurile ocazionale de o noapte. Apoi, a fost şi „Paradise: Love", povestea unei mame singure care merge într-o vacanţă în Kenya şi care întreţine relaţii sexuale cu ghizii ei. Filmul „Donjon" este povestea unui barman din New Jersey care se uită obsesiv la filme porno, iar „Thanks for Sharing" este o dramă despre grupurile ce oferă ajutor dependenţilor de sex.

Şi lista continuă cu câteva producţii pregătite pentru lansare anul acesta, precum „Concussion", în regia lui Stacie Passon, este o dramă despre o mamă care devine prostituată şi „Fading Gigolo" – o comedie presărată cu scene explicite de sex.

Ceea ce vedem nu este doar un simplu val de filme despre sex, ci un nou val de filme care tratează sexul ca o parte normală a vieţii noastre, argumentează Nicholas Barber, jurnalist BBC. La fel, criticii de specialitate pun filmele ce prezintă tot mai des scene explicite de sex pe seama „normalizării pornografiei" şi pe succesul de box-office pe care acestea îl asigură.

Spre nemulţumirea publicului şi a unor critici, apetitul regizorilor pentru scenele de sex este din ce în ce mai mare. „Internetul este atât de plin de site-uri porno, videoclipuri muzicale cu tentă sexuală şi fotografii vulgare, încât scenele de sex nu mai pot fi privite ca subiecte tabu în cinematografie. În mod ironic, răspândirea acestora pe internet înseamnă că este puţin probabil ca oamenii să plătească pentru a vedea asemenea lucruri la cinema", argumentează Henry Fitzherbert, critic de film la cotidianul britanic „Sunday Express".