Japonia în doliu, la 67 de ani de la Hiroshima

16

Japonia a marcat pe 6 august, aniversarea a 67 de ani de la primul atac cu bombă atomică, cu o ceremonie la care a participat şi unul din nepoţii lui Harry Truman, preşedintele american care a ordonat lansarea bombei asupra oraşului Hiroshima.

Aproape 50.000 de oameni s-a adunat în Hiroshima, lângă epicentrul exploziei din 1945 care a distrus oraşul şi a ucis 140.000 de oameni. A doua bomă atomică a fost lansată pe 9 august în Nagasaki şi a determinat capitularea Japoniei şi faţa Aliaţilor, în al doilea Război Mondial.

Clifton Truman Daniel a refuzat să comenteze asupra deciziei bunicului său. „Au trecut două generaţii de atunci. Acum eu am responsabilitatea să fac tot ce pot pentru ca armele nucleare să nu mai fie folosite niciodată", a declarat el, conform AP.

Primarul oraşului, Kazumi Matsui, a declarat că Japonia ar trebui să îşi asume un rol mai activ în eforturile globale de dezarmare. El a lansat o invitaţie, către toţi reprezentanţii statelor care deţin arme nucleare, de a veni la Hiroshima pentru a-şi face o idee asupra urmărilor catastrofale ale atacului de acum 67 de ani.

Totodată a precizat că accidentul de anul trecut de la centrala nucleară Fukushima arată pericolele tehnologiei nucleare, folosită chiar şi în scopuri paşnice. El a cerut guvernului să găsească un mix de resurse energetice pentru Japonia care să fie sigure.