Miresele Opiumului – vândute de proprii taţi pentru achitarea datoriilor

49

La vârsta la care alţii încă se bucură de perioada copilăriei, Darya, o fetiţă din Afganistan, a fost vândută, fără a avea nici un cuvânt de spus, de propriul tată unui contrabandist, pentru ca acesta să își poată achita datoriile faţă de alţi traficanţi de droguri din ţară, relatează The Atlantic. Drame similare trăiesc și alte mii de tinere afgane, transformate de proprii părinţi în Mirese ale Opiumului.

Jurnalista Fariba Nawa, care a plecat în căutarea Daryei, povestește că dovezile anecdotice aduse de activiștii și jurnaliștii din zonă arată că numărul de fete vândute de proprii părinţi în schimbul drogurilor a crescut simţitor în ultimii 10 ani. Jurnalistul și regizorul afgan Najibullah Quraishi, cel care a realizat un documentar premiat anul trecut și intitulat Opium Brides (Miresele Opiumului), povestea că a întâlnit peste 100 de familii care și-au vândut fiicele pentru a-și achita datoriile pe care le aveau la traficanţii de droguri. Statutul precar al acestor femei în Afganistan și practica mult prea frecvent întâlnită de folosire a acestora pe post de monedă de schimb constituie o dovadă incontestabilă a îngrădirii unui drept fundamental al omului, dreptul său la libertate.

Vânzarea copiilor în schimbul substanţelor halucinogene devine o problemă cu atât mai îngrijorătoare, cu cât rata de dependenţă de opium în această ţară este de un milion de dependenţi la o populaţie estimată la 30 de milioane de locuitori. La această situaţie se adaugă și iniţiativa guvernului de a eradica problema dependenţei de opium prin distrugerea plantaţiilor acestora de mac. Însă măsura nu a făcut altceva decât să înrăutăţească situaţia pentru că familiile rămase astfel fără plantaţii au început să își vândă fiicele și uneori chiar și fiii.

Spre deosebire de alte fete vândute de proprii părinţi, Darya a avut mai mult noroc, după cum se destăinuia jurnalistei Nawa, care pe baza poveștii copilei a scris cartea Opium Nation (Ţara Opiumului). Jurnalista a cunoscut mai multe fete vândute care au ajuns fie traficanţi de droguri, fie prostituate. Însă între acestea, Darya era singura care a primit titlul de soţie, de la Haji Sufi, cel care a cumpărat-o de la tatăl său și care era cu 34 de ani mai în vârstă ca ea. În plus, este cea mai tânără dintre soţiile lui Safi și a devenit matriarha familiei. Relaţia cu soţul ei s-a schimbat în bine după ce a născut primul copil: el a început să o asculte, i-a dat voie să ia mai multe decizii și îi arată afecţiune. Însă tânăra mărturisește că nu îl iubește pe Sufi.

Darya a avut, de asemenea, ocazia de a-i cere socoteală tatăului ei în legătură cu vânzare sa. „Mi-a spus că ar trebui să fiu recunoscătoare că soţul meu poate să aibă grijă de mine. Dacă m-ar fi lăsat tinerilor din Herat, aș fi putut ajunge soţia unui dependent de droguri, lucru care e mai rău", povestește tânăra.

Vânzarea tinerelor pentru achitarea datoriilor este o practică veche de secole și a devenit tot mai frecventă pe fondul sărăciei provocate de cei 30 de ani de război.