Naşterea unui nou comportament: slacktivismul

116

În fiecare zi, internetul pune la dispoziţie un spaţiu amplu pentru petiţii online, cauze şi campanii sociale. Astfel, activismul social online câştigă tot mai mult teren. Sociologii se întreabă dacă slacktivismul, cum este numit, reprezintă, cu adevărat, o forţă sau câştigă aşa de mult teren doar din cauza faptului că nu presupune decât o implicare minimă.

Ce este un slacktivist

Denumirea slacktivist vine din limba engleză, fiind combinarea a două cuvinte „slacker" (leneş) şi „activist" şi se traduce „activist leneş". Termenul a fost folosit prima dată de Dwight Ozard şi de Fred Clark în 1995, cu scopul de a denumi activismul individual şi care avea un impact social restrâns (precum plantarea unui copac).

Slacktiviştii contemporani participă la acţiuni diverse, precum semnarea de petiţii online, aderarea la comunităţile online ale diferitelor organizaţii, transmiterea statusurilor cu conţinut mobilizator (fie scrise de ei, fie scrise de organizaţii şi distribuite de ei), schimbarea / editarea fotografiilor de profil pentru a arăta participarea într-o campanie. În România, cele mai populare asemenea iniţiative au fost stop ACTA, susţinerea în campania electorală a unuia dintre candidaţi sau ora Pământului.

Activistul online, personaj negativ?

Astăzi, cuvântul are o conotaţie negativă, peiorativă, din cauza a două critici principale care se aduc acestui comportament.

Prima este că, deşi niciun studiu nu a confirmat-o, aceste activităţi înlocuiesc activismul efectiv, în loc să îl completeze. Cu alte cuvinte, slacktiviştii sunt oamenii acţiunii click-ului, fără a se implica mai mult. Critica se găseşte tot mai ades în social media. Dicţionarul Urban (ale cărui cuvinte sunt definite de utilizatori) defineşte slacktivismul ca o „ideologie a celor care doresc să pară că fac ceva într-o anume cauză, dar care nu fac nimic".

O a doua critică este legată de impactul real al unor asemenea acţiuni. Impactul este pus sub semnul întrebării, atât sub aspectul implicării utilizatorilor, cât şi al mijloacelor prin care este realizat. Pe de o parte, criticii spun că slacktiviştii nu sunt cu adevărat motivaţi ca să facă o schimbare. Pe de altă parte, criticii susţin că problemele importante ale lumii (la nivel local sau global) nu îşi pot găsi rezolvarea pe internet, cu ajutorul social media.

În ciuda acestor critici, un studiu recent realizat de cercetătorii de la Georgetown University a concluzionat că slacktiviştii se implică în acţiuni sociale mai mult decât se bănuia. Astfel, „protestatarii de canapea" participă la de două ori mai multe activităţi decât cei care nu se încadrează în această categorie, iar „acţiunile lor au un mai mare potenţial de a-i influenţa pe alţii", se mai arată în studiu.

Slacktivismul în acţiune: două exemple

În doar cinci zile după cutremurul devastator din Insula Haiti, în 2010, Crucea Roşie a strâns 20 de milioane de dolari, doar din donaţii prin sms. În perioada de vârf, s-au trimis 10.000 de mesaje pe secundă pentru ajutorarea victimelor dezastrului.

În şase zile, la începutul anului 2012, videoclipul Youtube despre Joseph Kony a fost vizualizat de 112 milioane de ori şi distribuit de sute de milioane de oameni. Atrocităţile prezentate au provocat revolta opiniei publice şi au fost subiectul a mii de articole distribuite pe internet. Rezultatul: o mobilizare de forţe fără precedent: 100 de consilieri ai ONU şi 5.000 de trupe ale Uniunii Africane care au reuşit ce nu reuşiseră numeroşi diplomaţi şi organizaţii guvernamentale.

Unii sociologii sunt de părere că activiştii sunt susţinători sinceri ai acţiunilor pe care le promoveză, fie că sunt vizibili, fie că acţionează din spatele unui computer. În lipsa unor studii concrete, nu se poate determina ce procent dintre slacktivişti se rezumă doar la un click sau dacă acest comportament este cauzat de lipsa informaţiilor care să-i transforme în participanţi activi. Cu siguranţă însă istoria a demonstrat că activismul social online poate fi eficient. Iar acesta este numai începutul.