Nu toate jocurile sunt la fel. Unele combat depresia şi sărăcia

28

„Sparx" şi „Grumpy Goats" sunt doar câteva dintre aceste jocuri, ai căror realizatori şi-au propus mai mult decât să ofere un mijloc nou de distracţie şi relaxare pentru utilizatori.

Jocul interactiv Sparx invită utilizatorul să-şi asume, timp de patru până la şapte săptămâni, şapte provocări în care avatarul lor trebuie să înveţe cum să facă faţă furiei, sentimentelor rănite şi cum să schimbe gândurile negative cu gânduri utile.

În cele trei luni de utilizare, adolescenţii şi tinerii care au jucat acest joc au avut aceleaşi rezultate în lupta împotriva depresiei ca cei care au apelat la consilierea convenţională faţă în faţă, conform mai multor scări de evaluare a depresiei. Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, a arătat şi că 44% din cei care au efectuat cel puţin patru din cele şapte provocări, s-au recuperat complet. În grupul de tratament convenţional, doar 26% s-au recuperat în totalitate, se arată în studiu.

A doua iniţiativă de acest fel aparţine companiei World Vision. World Vision a încheiat un parteneriat cu site-ul de socializare Facebook pentru a realiza şi promova un joc numit „Grumpy Goats" (trad. caprele morocănoase). În timpul jocului, utilizatorul poate face donaţii sau cumpăra obiecte a căror contravaloare este folosită pentru a combate sărăcia. Cu fiecare 75 de dolari strânşi, compania cumpără o capră, pe care o oferă în dar unei familii din zonele sărace ale lumii.