Numărul taţilor singuri, în creștere explozivă în ultimii 50 de ani

111

Un studiu recent, realizat de Pew Research a descoperit că, în ultimele decenii, numărul căminelor cu taţi singuri care-și cresc copiii minori a crescut mult mai rapid decât cel al căminelor cu mame singure.

Rezultatele sondajului, publicate săptămâna trecută, au scos la iveală faptul că numărul căminelor cu copii minori crescuţi de taţi singuri a crescut de nouă ori în ultima jumătate de secol, de la 300.000 în 1960 până la 2,6 milioane în 2011. Prin comparaţie, numărul căminelor cu copii minori crescuţi de mame singure a crescut de patru ori, de la 1,9 milioane în 1960 până la 8,6 milioane în 2011.

„Creșterea numărului căminelor cu taţi singuri e datorată, cel mai probabil, mai multor factori, dintre care majoritatea au contribuit și la creșterea numărului căminelor cu mame singure, precum și la declinul numărului căminelor cu doi părinţi căsătoriţi, afirmă Gretchen Livingston, de la Pew Research.

Vincent DiCaro, vice-președinte al organizaţiei Development and Communication for the National Fatherhood Initiative, a explicat pentru Christian Post că motivele pentru această tendinţă au fost de natură economică și culturală.

„Tot mai multe femei și mame lucrează, așa că taţii au fost nevoiţi să preia sarcinile lor privind munca în gospodărie și îngrijirea copiilor", afirmă DiCaro. În plus, „la nivel cultural, suntem mai deschiși faţă de ideea ca taţii să preia roluri mai holistice în cadrul familiilor, deși această schimbare de atitudine s-a petrecut în principal în cadrul clasei de mijloc", adaugă el.

DiCaro a precizat, însă, pentru Christian Post, că indiferent cine conduce un cămin, copiii sunt mai câștigaţi atunci când „sunt crescuţi de ambii lor părinţi, căsătoriţi". Astfel, „orice creștere a numărului de cămine cu părinţi singuri, fie ei mame sau taţi, în general nu e deloc o veste bună pentru copii. […] Atunci când sunt crescuţi fără unul dintre părinţi, [copiii] tind să fie confruntaţi cu mai multe provocări emoţionale și economice", a adăugat el.

Studiul a descoperit de asemenea că taţii singuri sunt mai predispuși să trăiască în concubinaj cu cineva decât mamele singure, și tot ei dispun în general de venituri mai mari decât mamele singure.

Livingston a scris, de asemenea, că – spre deosebire de taţii din cadrul căminelor cu doi părinţi căsătoriţi – taţii singuri sunt „mai tineri, mai puţin educaţi, mai puţini realizaţi financiar și mai puţin probabil să fie albi". Astfel, în termeni de statut financiar, taţii singuri stau mai bine decât mamele singure, însă mult mai rău decât taţii căsătoriţi".