Paternitatea responsabilizează bărbaţii

109

Bărbaţii devin mai responsabili după naşterea primului lor copil, un studiu realizat pe parcursul a 19 ani arătând că scade consumul de alcool şi tutun, precum şi implicarea în activităţi infracţionale.

Dacă unele studii anterioare au evidenţiat felul în care căsătoria poate să influenţeze comportamentul negativ al bărbaţilor, studiul realizat de savanţii de la Oregon State University este primul care a izolat şi a cercetat impactul adiţional al paternităţii.

Cercetătorii au monitorizat impactul paternităţii asupra a 200 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 31 de ani, notează sciencedaily.com.

Studiul, publicat în Journal of Marriage and Family, a demonstrat faptul că bărbaţii care devin părinţi în jurul vârstei de 30 de ani sunt mai dispuşi să renunţe la alegerile negative privind stilul lor de viaţă, în comparaţie cu bărbaţii care devin părinţi la o vârstă mai tânără.

„Acest studiu arată că paternitatea poate fi o experienţă care transformă chiar şi un bărbat care obişnuieşte să adopte comportamente foarte riscante", a declarat profesorul David Kerr, coordonatorul studiului.

(Foto: Dreamstime)