Pot închisorile să prevină sinuciderea deţinuţilor?

20

Moartea lui Ariel Castro, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare pentru răpirea și sechestrarea timp de 10 ani a trei femei în Cleveland, i-a făcut pe unii să se întrebe ce măsuri pot fi luate pentru a preveni sinuciderea deţinuţilor. Un material BBC răspunde la această întrebare.

Autorităţile penitenciarului din Ohio în care Castro era închis, au anunţat ieri că l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 52 de ani spânzurat în celula sa. Fusese arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victime a reuşit să fugă din casa unde fusese închisă, împreună cu alte trei femei.

Sentinţa de 1.000 de ani pe care a primit-o de la judecători s-a sfârșit, astfel, după doar câteva săptămâni.

Lindsay Hayes, expert american în prevenirea sinuciderilor deţinuţilor din închisorile SUA spune că autorităţile pot lua anumite măsuri, însă că „uneori, fiindcă un deţinut stă și 24/24 în celulă, are și timpul și ocazia să gândească modalităţi creative de a se sinucide." Apoi, nu toate celulele de închisoare sunt „rezistente la suicid", ci doar acelea în care sunt plasaţi deţinuţi puși sub supraveghere de prevenire a suicidului.

Celulele pentru prevenirea riscului de sinucidere asigură gardienilor vizibilitate bună la ceea ce se petrece înăuntru. Gratiile nu au găuri mai mari 4,76 mm (3/16''). Uniformele deţinuţilor sunt unele croite special pentru a nu putea fi sfâșiate sau făcute ștreang. Iar paturile sunt construite de așa manieră încât să se prevină folosirea lor ca „ancoră". Celulele care diminuează riscul de suicid sunt cele care nu sunt dotate cu telefon pe perete, cârlige pentru haine, suport pentru periuţa de dinţi sau bară pentru prosop, nici suport pentru hârtia igienică, ori tăblie metalică la pat.