Timp de mulţi ani, a existat opinia că laptele are un efect pozitiv asupra durerilor de stomac, motiv pentru care persoanele care se simţeau rău, aveau o indigestie sau dureri de stomac, consumau lapte pentru a calma aceste dureri. Oamenii de ştiinţă au demonstrat, însă, că în felul acesta se obţine exact efectul contrar.
Laptele a fost considerat timp de câteva decade un aliment potrivit pentru a calma durerile de stomac. Laptele este foarte puţin acid, mult mai puţin decât acidul gastric produs de stomac şi de aceea se credea că laptele putea neutraliza acest acid mai puternic, alinând în felul acesta durerea. Într-adevăr, laptele oferă o alinare de moment, însă studiile recente au demonstrat că, de fapt, laptele stimulează producţia de acid din stomac, obţinându-se în felul acesta, chiar efectul contrar, notează BBC.
Ce efect are laptele asupra durerilor de stomac
În anul 1976 s-a testat efectul laptelui asupra stomacului. 10 participanţi, cu stomacul gol, au fost hrăniţi printr-un tub introdus în nas, cu lapte. După o oră, conţinutul stomacurilor lor a fost scos şi timp de 3 ore, s-a măsurat la interval de 5 minute, cantitatea de acid gastric secretată de stomac.
Cercetătorii au descoperit că nivelul de acid gastric prezent în stomac crescuse. Însă creșterea acidităţii nu este stimulată doar de lapte, ci şi de cafea, ceai sau bere.
Citeşte şi: Consumul regulat de alimente procesate crește riscul de Alzheimer cu 50-70%
Predispunea la ulcer
În anul 1980, 21.000 de persoane din Norvegia au fost implicate într-un studiu de sănătate care a durat 7 ani. În acest timp, 328 de persoane s-au îmbolnăvit de ulcer peptic. Cercetătorii au constatat că cei care consumau cantităţi mari de lapte (peste 4 pahare pe zi) erau mai predispuşi la ulcer, mai ales bărbaţii.
În anul 1986 s-a realizat alt test. Câţiva pacienţi care sufereau de ulcer duodenal au fost internaţi câteva săptămâni în spital pentru a face un experiment. Primul grup a fost hrănit doar cu lapte (2 l pe zi), iar cel de-al doilea a consumat mâncare din spital; ambelor grupuri li s-au oferit fructe, pentru ca în felul acesta, numărul de calorii consumate să fie identic.
După 4 săptămâni, fiecare pacient a fost supus unei endoscopii şi s-a constatat că situaţia celor din cel de-al doilea grup se ameliorase, în timp ce pacienţii din primul grup nu avuseseră parte de prea multe schimbări pozitive. S-a constatat că laptele nu contribuia la procesul de vindecare al ulcerului.
Potrivit concluziilor oamenilor de ştiinţă, deşi laptele alină durerile de stomac pentru un timp, această situaţie va dura cel mult 20 de minute, după care durerea va reveni, posibil chiar mai puternic.