Explicaţia ştiinţifică a depresiei sezoniere

1171

Aproape oricine simte o schimbare a dispoziţiei, un oarecare disconfort fizic şi psihic odată cu schimbarea anotimpului, mai ales ales toamna şi iarna. În cazul unora, acestea sunt mai accentuate sau mai grave, dezvoltându-se în ceea ce psihologii numesc „depresie sezonieră”.

Fiecare anotimp presupune schimbări climatice pe care organismul uman le resimte. În mod special sezonul rece, cu temperaturi scăzute şi puţine ore de lumină naturală, îşi pune amprenta asupra stării noastre fizice şi psihice. Ritmul circadian se modifică, simţim nevoia să dormim şi să mâncăm mai mult, avem din ce în ce mai puţină energie şi devenim uşor iritabili. Unele persoane se confruntă şi cu dureri de cap, ameţeli, slăbiciuni musculare şi altele.

În majoritatea cazurilor, aceste simptome tind să dispară, însă uneori aceste stări pot continua, se pot agrava şi pot ajunge să reprezinte simptomele caracteristice unei depresii. Dacă acestea durează doar pe perioada toamnă-iarnă, în restul anului existând o stare psihică normală, persoana în cauza ar putea suferi de aşa-numita depresie sezonieră. Dar care este explicaţia acestui fenomen? De ce unii au aceste tulburări, în timp ce alţii nu au nicio problemă iarna?

Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au realizat un studiu în urma căruia au concluzionat că în creierul persoanelor care suferă de depresie sezonieră (Seazonal Affective Disorder – SAD) se produce mai puţină serotonină în timpul iernii decât în creierul persoanelor care nu au de suferit, notează psychcentral.com. Această substanţă este un neurotransmiţător care este strâns legat de manifestări afective precum tristeţe, apatie, lipsa plăcerii etc. De asemenea, în cazul acestor persoane scade şi producţia de melatonină, hormon care are rolul de a stimula somnul. Secreţia acestuia se află în strânsă legătură cu lumina; cu cât zilele sunt mai scurte şi lumina este mai puţină, cu atât mai mult creşte secreţia de melatonină şi, prin urmare, nevoia de somn.

SAD afectează o bună parte a populaţiei. Mai ales în regiunile din nordul Europei, una din şase persoane suferă de depresie sezonieră. În general, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să sufere din această cauză, 70% dintre persoanele afectate fiind femei. „Neplăcerile provocate de depresie, anxietate şi alte tulburări emoţionale sunt la fel de reale precum durerea fizică. Trebuie să fie înţelese, studiate, tratate şi vindecate la fel care oricare altă afecţiune”, afirmă profesorul dr. Norman E. Rosenthal, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători în domeniul depresiei.

Printre soluţiile la această afecţiune se numără plimbările în aer liber, chiar şi în zilele înnorate. Exerciţiile fizice de asemenea sunt importante, deoarece stimulează secreţia de serotonină, de preferat fiind cele realizate în aer liber, pentru a beneficia cât mai mult de lumină. Alimentaţia bogată în fructe şi legume este esenţială, deoarece asigură necesarul de vitamine și minerale, care oferă energie.

Posibilităţile de tratament sunt variate şi depind de necesităţile fiecărui pacient. În afară de sfaturile enumerate mai sus, se poate apela şi la metode terapeutice clasice.