Care sunt vârstele la care oamenii sunt cei mai fericiţi

1760

Dacă până acum fericirea era un deziderat pe care oamenii îl aveau în decursul vieţii, se pare că nivelul de satisfacţie din viaţa oamenilor fluctuează, atingând apogeul la două vârste: 23 şi 69 de ani. Cel puţin aşa arată un studiu recent, realizat de Center for Economic Performance de la London School of Economic.

Studiul a observat că începând cu vârsta de 20 de ani, gradul de fericire şi satisfacţie începe să scadă până la vârsta de 55 de ani, apoi creşte constant până la 69 de ani, după care descreşte din nou la vârsta de 75 de ani, arată Time.

Se pare că la 23 de ani, fericirea este determinată de optimismul cu privire la viitor, în timp ce la 69 de ani fericirea este dată de starea de sănătate şi de împăcarea faţă de regretele avute de-a lungul vieţii.

Descoperirile sunt completate şi de un alt studiu recent, publicat în Journal of Research in Personality, realizat pe parcursul a aproape patru decenii, pe câteva zeci de mii de persoane în vârstă de cel puţin 16 ani. Acesta a evidenţiat faptul că oamenii extrovertiţi, în special tinerii adulţi stabili din punct de vedere emoţional, tind să fie mai fericiţi atunci când ajung la vârsta pensionării, în comparaţie cu tinerii adulţi care sunt rezervaţi sau care au avut parte de o adolescenţă turbulentă din punct de vedere emoţional.

Însă declinul stării de fericire şi mulţumire poate fi preîntâmpinat, prin identificarea acelor lucruri care ne fac fericiţi şi prin schimbarea circumstanţelor care ne fac nefericiţi, pentru a avea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă, mai arată studiul.