Turbulenţele sociale, criza de identitate, revoluţia sexuală și cochetarea cu drogurile și cu filosofiile orientale au îndepărtat generaţii întregi din Europa occidentală de valorile conservatoare și de credinţă. În același mediu, în aceiași ani ’60 și ’70, Marejke, din Amsterdam, și Bernard, din sudul Franţei, au găsit ceva mai bun, mai durabil.

În loc să-și irosească viaţa în experimente și să sufere pierderi ireparabile, ei au descoperit, în atmosfera retrasă a unei ferme, bucuria integrării în natură, dar și înţelepciunea și puterea transformatoare a Bibliei. Restaurantele create de ei, Country Life din Paris și din Marsilia, au devenit mici sanctuare vizitate și preţuite de generaţii de căutători.

A.B. : Ce amintiri aveţi despre prima dumneavoastră vizită în România, în 1992?

B.B. : Era imediat după Revoluţie. A fost o experienţă aventuroasă și foarte interesantă. M-am îndrăgostit de poporul dumneavoastră.

A.B. : Aș vrea să vă întreb câte ceva despre punctul de plecare în viaţă. Putem începe cu dumneavoastră, doamnă Marejke?

M.B. : Tatăl meu este indonezian, mama este olandeză și noi am locuit în Olanda ani de zile. Am studiat terapia prin artă și am lucrat într-o clinică de psihiatrie. Apoi am vrut să am parte de o altă experienţă și am mers în sudul Franţei, la o fermă care aparţinea unei familii de doctori. M-au rugat să vin și să pun umărul, pentru că voiau să ajute tineri care erau dependenţi de droguri. Am stat acolo timp de un an, apoi încă un an și încă unul. Părinţii mei erau disperaţi, însă mie mi-a plăcut foarte mult.

A.B. : Ce religie avea familia dumneavoastră? Tatăl era creștin?

M.B. : Da, ambii părinţi erau creștini. Nu pot să spun că religia era așa de importantă în familia noastră. Când aveam 16-17 ani, practicam meditaţia orientală și yoga. Nu mi-a plăcut, și atunci am plecat în Franţa. La început i-am ajutat pe cei care aveau problemele cu drogurile sau pe cei cu depresii.

Apoi am văzut că cei care lucrau la fermă vorbeau despre un Creator. Produceam în fermă toată hrana pentru noi. Puţin câte puţin, am înţeles ce înseamnă să depinzi de Creator. Oamenii care munceau în grădină și aveau grijă de caii fermei vedeau viaţa diferit decât cei din oraș, care locuiau într-un mediu artificial. Am avut impresia că acești oameni aveau ceva ce eu nu puteam să găsesc. I-am întrebat despre ce este vorba și ei mi-au spus că ţine de Biblie. Le-am răspuns: „Aș vrea să studiez cu voi. Se poate?“ Am crescut și am înţeles puţin câte puţin. Familia aceasta era creștină. Eu fusesem interesată de filozofia indiană și aveam impresia că a crede în Iisus era ceva demodat. Am descoperit, însă, că lucrurile stăteau total invers.

A.B. : Care a fost pasul următor în călătoria dumneavoastră religioasă?

M.B. : Cei care deţineau ferma erau o familie de doctori adventiști. Erau foarte atenţi și nu au vorbit în mod ostentativ despre religia lor. În Franţa oamenii sunt foarte reticenţi, iar biserica adventistă nu este așa de cunoscută. Cred că m-aș fi speriat dacă ar fi făcut-o. Ei mi-au spus: „Vom studia Biblia, vom descoperi Persoana care se află în spatele acestei cărţi, pe Iisus, și, dacă vrei să Îl cunoști, vei studia și vei ajunge să Îl cunoști puţin câte puţin.“

A.B. : Cum a fost pentru dumneavoastră, domnule Bernard?

B.B. : Am avut o experienţă similară. Am crescut în cealaltă parte a Europei, pe Coasta de Azur, lângă Nisa. Religia familiei mele erau banii, un dumnezeu foarte faimos în Franţa.

A.B. : Nu doar în Franţa. În toată lumea.

B.B. : Tata lucra în afaceri. Se aștepta să îl ajut mai târziu. Avea o firmă bună. Locuia pe Coasta de Azur, era bogat, însă asemenea oameni sunt nesiguri cu privire la scopul vieţii. Mulţi se gândesc că dacă ar avea bani ar fi fericiţi. Am trăit asta și am văzut că în viaţa lor era un gol. Nu voiam să fiu ca ei. Cred că aveam în jur de 16 ani când am spus: „Nu voi trăi pentru asta.“

A.B. : Eraţi destul de tânăr când aţi înţeles lucrul acesta.

B.B. : După cum știţi, Franţa este renumită pentru filozofii și scriitorii ei. Eu citeam foarte multe cărţi, căutam multe lucruri. Nu mi-a luat mult să ajung la convingerea că viaţa era altceva decât mi se prezenta. Îmi aduc aminte de o întrebare pe care tata mi-o punea de multe ori: „Ce o să faci cu viaţa ta?“.

A.B. : Era o întrebare practică, nu filozofică.

B.B. : Da, foarte practică, legată de o slujbă, de cum o să mă întreţin. Știam ce nu vreau să fac. Nu știam ce vreau să fac. Acela a fost începutul unei căutări care m-a dus în Africa, m-a făcut să călătoresc prin Sahara și să caut ceva mai bun în lumea aceasta. M-am întors din Africa convins că trebuie să încep o călătorie spirituală.

A.B. : Ce s-a întâmplat în Africa?

B.B. : Eram într-o zonă izolată din Sahara, într-o oază din sudul Algeriei, aproape de graniţa cu Niger. Eram singur și priveam în deșert, când m-a încercat o impresie puternică: „Vrei să schimbi lumea, dar mai întâi tu trebuie să te schimbi.“ A fost ca un trăznet. M-am întors acasă și m-am întrebat: „Cum pot să mă schimb?“. Am început să merg la preoţi catolici. Aveam părul lung. Am vorbit cu pastori protestanţi. Nu am putut să găsesc un răspuns la întrebarea mea.

A.B. : Căutaţi și, din câte înţeleg, aţi fost dezamăgit.

B.B. : Nu eram surprins că răspunsul nu îl avea creștinismul. Eram sigur de lucrul acesta. Am început să citesc cărţi despre Gandhi. Nu voiam să am o experienţă spirituală doar pentru mine însumi. Credeam că ceva trebuie să se schimbe în lumea de lângă mine. Gandhi era exemplul perfect al cuiva care a trăit o experienţă spirituală adâncă și care era foarte practic, realist, activ. El a devenit unul dintre mentorii mei. Am citit toate cărţile lui. Am mers și i-am vizitat pe cei care îl venerează pe Gandhi în Franţa.

A.B. : Cred că acesta era curentul pe atunci.

B.B. : Toată lumea căuta ceva mai bun. Prin anii ’60 și ’70, lumea era atrasă de filozofiile estice. Oamenii erau dezamăgiţi și sperau ca altceva să le umple golul interior. Nu este de mirare că erau dezamăgiţi pentru că vedeau cum arată lumea. Când ne uităm la toate acestea, spunem: „Dacă acesta este rezultatul creștinismului, atunci daţi-mi altceva.“

Citeam filozofie. Practicam yoga și am început să îmi pun întrebări serioase. Nu mă simţeam bine. Doream să știu mai mult despre creștinism. Am ajuns la aceeași fermă la care era Marejke. Am văzut că experienţa oamenilor de acolo era autentică. Ei nu voiau să mă convertească, ci mi-au spus: „Aici este Cartea. Citește-o și vei vedea.“

Eram foarte interesat să studiez și să aflu mai mult despre creștinism.

A.B. : Înainte de asta aţi mers să întrebaţi preoţi și pastori, dar nu citeaţi Biblia. De data asta aţi citit Biblia de unul singur.

B.B. : Este ceea ce a schimbat totul. Când am întâlnit această familie, ei nu mi-au vorbit, ci mi-au spus: „Nu ai vrea să citești?“. Așa că nu am avut de-a face cu ideologia omului, ci cu ceea ce am acceptat mai târziu ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Este ceea ce a schimbat totul.

A.B. : Cât a durat călătoria până când aţi găsit un teren solid și aţi descoperit răspunsul la întrebarea iniţială: „Cum mă pot schimba?“.

B.B. : Din momentul în care am descoperit Biblia, mi-au ajuns două zile ca să îi înţeleg mesajul. Apoi mi-au trebuit doi ani ca s-o aprofundez. Prietenii mei de acolo mi-au spus: „Ia-o ușor.“ Eram deja vegetarian.

A.B. : Din motive de sănătate?

B.B. : Din motive filozofice, pentru a nu înmulţi suferinţa. Renunţasem la băut, la fumat, îmi tratam trupul ca pe templul lui Dumnezeu.

A.B. : Eraţi deja ca un sfânt printre tinerii francezi din vremea aceea. Anii aceia au fost furtunoși, oamenii făceau multe excese, iar dumneavoastră eraţi vegetarian, nu beaţi, nu fumaţi !

B.B. : Eram un francez atipic.

A.B. : Acolo v-aţi întâlnit?

M.B. : Da. Acolo ne-am întâlnit. Nu am început imediat o relaţie. Eram ocupaţi. Eram așa de ocupată cu studierea Bibliei, că am spus că am nevoie de câţiva ani. În cele din urmă am descoperit că eram făcuţi să stăm mai mult împreună și să ne trăim viaţa împreună.

A.B. : Aţi petrecut acolo o perioadă mai lungă de timp ?

B.B. : Am acceptat invitaţia acestei familii de a sta acolo și de a-i ajuta, pentru că ferma aceasta era destul de cunoscută. Aveau mulţi vizitatori și aveau nevoie de ajutor. Am rămas să lucrăm acolo opt ani. Mi-au asigurat o pregătire. Am învăţat prima mea meserie, de fermier, de crescător de cai. Am fost foarte bucuros să văd, așa cum a spus soţia mea, multe vieţi schimbate datorită faptului că au petrecut timp în mijlocul naturii și L-au cunoscut pe Dumnezeul naturii. Am avut parte de o perioadă frumoasă studiind cu tineri din toată lumea.

A.B. : Cum a fost pentru dumneavoastră, care descoperiserăţi nu cu mult timp în urmă Biblia și imediat aţi început să îi ajutaţi pe alţii?

M.B. : Noi nu încercam să îi convingem pe ceilalţi. Pentru că așa s-a procedat cu mine, am învăţat cum să îi respect pe oameni și gândirea lor diferită. Aveam un anumit timp când studiam. De obicei, începeam după micul dejun și aveam o oră pentru studiu. Ne rugam înainte să deschidem Biblia, apoi îi dădeam voie Cărţii să ne vorbească. Atunci când oamenii citeau un verset și apoi altul, descopereau că această Carte nu era ca celelalte. Ei ajungeau să Îl cunoască pe Iisus și lucrul acesta schimba totul. Pentru noi a fost o experienţă extraordinară, pentru că la fermă veneau în jur de două mii de persoane în fiecare an.

B.B. : Nu toată lumea dorea să studieze Biblia, dar cei care doreau erau mulţi. Noi eram acolo și vedeam cum acești oameni se deschideau, Îl descopereau pe Christos. Franţa este o ţară atee, dar atunci ne-am făcut prieteni ca niciodată.

A.B. : Cum au reacţionat familiile dumneavoastră faţă de această mare schimbare?

M.B. : Familia mea a fost foarte sceptică la început, pentru că voiau să fiu psiholog în Amsterdam, și nu la o fermă cu oameni dependenţi de droguri. Dar au văzut că eram fericită și au spus: „Timpul va arăta dacă ideile tale ciudate vor rezista.“ Acum, după 40 de ani, sunt la fel de convinsă. Acum îmi pun din ce în ce mai multe întrebări, mai ales despre educarea copiilor, pentru că Amsterdamul este foarte liberal. Copiii beau și fumează, așa că sora și fratele meu îmi spun: „Tu i-ai educat diferit pe copiii tăi. Ajută-ne! Spune-ne și nouă.“

A.B. : Ce ne puteţi spune despre familia dumneavoastră?

B.B. : Când începi o călătorie de genul acesta, cred că este foarte important să înţelegi că fiecare zi va dovedi dacă este ceva real sau doar o contrafacere. Dacă îţi schimbi caracterul în bine, dacă relaţia cu oamenii se schimbă, dacă ai în inimă dragoste, compasiune, acceptare, dacă nu-i judeci pe oameni, dacă ești prietenos și deschis, toate acestea vor determina anumite reacţii.

Dragostea dă naștere la dragoste. Familia noastră a fost o mărturie. Eram aproape de ei, chiar mai aproape decât înainte. Ce mai puteau spune? Ce puteţi spune în faţa unei vieţi care este schimbată în bine?

A.B. : Aţi stat acolo aproape zece ani. Ce s-a întâmplat după aceea?

B.B. : Am călătorit în multe locuri, ne-am întâlnit cu niște prieteni din America care aveau o activitate asemănătoare cu a noastră. Îmi aduc aminte de un proiect din New York, pe care l-am vizitat. Noi locuiam la fermă, la ţară, și acum eram în Manhattan, la un colţ de stradă depărtare de Wall Street, unde am mers la deschiderea restaurantului „Country Life“, un restaurant vegetarian cu magazin de produse naturiste. I-am spus soţiei: „E foarte ciudat să lucrezi în oraș, să faci naveta în fiecare zi, să stai în blocaje rutiere. Este o nebunie. Nu voi face niciodată așa ceva.“

În viaţă, niciodată nu trebuie să spui „niciodată”. Ghiciţi ce s-a întâmplat! Am fost impresionaţi de devotamentul acelor oameni. Ne-am întors acasă, în Franţa. Ne-am documentat, ne-am gândit și ne-am rugat. Zilele au trecut și ni s-a adâncit convingerea că și în Franţa era nevoie de așa ceva.

Ca să scurtăm povestea, am sfârșit prin a părăsi acea vale frumoasă din Provence, am lăsat în urmă mirosul de levănţică și cimbru, ca să mergem în Paris, în mijlocul mirosurilor și gazelor de la mașini și al aglomeraţiei din trafic. Am deschis un restaurant în Paris. Serveam în fiecare zi 400 de persoane și întâlneam oameni de toate categoriile.

A.B. : Exista interes faţă de mâncarea vegetariană, organică? Destul de mic la început, nu-i așa?

M.B. : În prima zi am numărat în jur de 70-85 de oameni. A doua zi, 200. Așa că a trebuit să ţinem pasul. Magazinul era aproape în totalitate bio, iar restaurantul, cam șaptezeci la sută. A fost foarte interesant să îi întâlnim pe toţi acei oameni în centrul Parisului.

A.B. : Ce fel de oameni veneau să mănânce un prânz vegetarian ?

B.B. : În perioada aceea, vegetarianismul era foarte popular în Paris. Am avut clienţi care lucrau în modă, intelectuali, politicieni, actori. Foarte mulţi oameni.

A.B. : Cred că depinde mult de poziţia localului.

B.B. : Poziţia era foarte bună. Eram la un colţ de stradă de Piaţa Operei. Cei care lucrau în apropiere veneau la noi. Atunci când vorbești despre ecologie și despre grădinăritul organic, trebuie precizat că acestea sunt acum foarte populare. Cui îi păsa de ele acum 20 de ani? Am fost pionieri în domeniu. Am fost surprinși cât de repede și cât de bine am fost primiţi de oameni. Am avut un mare succes. Ne-am făcut mulţi prieteni. Aveam clase de gătit, seminarii de sănătate, antistres, de slăbit și, desigur, uneori lucruri legate de Biblie, pentru că doream să ne împărtășim convingerile. Nu doar crezul religios, ci ideea că lumea ar fi un loc diferit dacă oamenii ar avea valori mai înalte.

Pe cei care erau interesaţi de valorile spirituale îi ajutam în sensul acesta. Vă daţi seama că, datorită faptului că eram în Paris, nu puteam să insistăm asupra religiei. Francezii sunt foarte reticenţi. Religia este ceva foarte personal, așa că, înainte să vorbești despre ea, trebuie să clădești încrederea. Asta am și făcut.

Curând am simţit că, pe măsură ce proiectul se dezvolta, aveam nevoie de mai mulţi oameni. Nu poţi să angajezi oameni de pe stradă pentru această muncă. Ai nevoie de oameni care sunt convinși, care împărtășesc aceeași viziune. Așa că am simţit nevoia să începem un program educaţional. Am deschis un astfel de program pentru că locuiam la o fermă lângă Paris. Oamenii veneau acolo din toată Europa ca să înţeleagă ceea ce făceam, ca să fie instruiţi. Am deschis un centru „Country Life“ în Marsilia pentru că soţia primarului de acolo venea la noi în mod regulat. Au funcţionat concomitent timp de nouă ani, apoi am fost nevoiţi să închidem restaurantul din Paris și am continuat cu cel din Marsilia.

A.B. : Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o din această experienţă frumoasă, cu un succes atât de mare?

M.B. : Este de o importanţă vitală să-i întâlnești pe oameni acolo unde sunt, în mijlocul problemelor lor, și să încerci să le oferi lumină. Trebuie să renunţăm la noi înșine. Nu este vorba de beneficiul personal, ci de a încerca să le dai ceva celorlalţi. Trebuie să învăţăm lucrul acesta.

A.B. : Mulţumim pentru ce ne-aţi oferit și nouă prin povestea vieţii dumneavoastră și îi doresc succes proiectului cu care îi întâmpinaţi pe toţi cei care caută ceea ce aţi căutat și dumneavoastră[1].

Footnotes
[1]„Interviul poate fi urmărit integral pe internet, la adresa http://www.sperantatv.ro/web/bernard-berange-21-01-2012.”

Note

„Interviul poate fi urmărit integral pe internet, la adresa http://www.sperantatv.ro/web/bernard-berange-21-01-2012.”