În tandem cu suferinţa — ce nu te omoară te face mai fericit

1000

Cărţi despre cum ar putea fi obţinută fericirea au devenit bestselleruri. Speculaţii filosofice și căutări teologice au încercat să furnizeze răspunsuri concrete uneia dintre cele mai mari nevoi umane. A afirma însă că tragediile vieţii pot contribui la dezvoltarea fericirii constituie un paradox. Și totuși, chiar aceasta este concluzia surprinzătoare a unei noi cercetări.

Oamenii de ştiinţă de la University of British Columbia şi Barcelona School of Management din cadrul Universităţii Pompeu Fabra au scos la iveală faptul că oamenii care au pierdut o persoană dragă sau care au trecut printr-un divorţ au o probabilitate mai mare de a savura micile plăceri ale vieţii. Cu alte cuvinte, experienţele dureroase ajută la promovarea capacităţii oamenilor de a se bucura mai mult de pe urma evenimentelor fericite, informează Counsel&Heal.

Studiul a fost realizat pe 14.986 adulţi care au fost rugaţi să raporteze dacă au fost expuşi la experienţe dureroase precum doliul sau divorţul. Dacă participanţii răspundeau afirmativ, atunci ei erau rugaţi să spună dacă încă se mai străduiesc să treacă peste aceste experienţe sau au reuşit să înfrunte cu succes traumele emoţionale.

Ulterior, participanţilor le-au fost prezentate cinci scenarii pozitive, precum o drumeţie pe munte sau admiratul unei cascade. Scopul studiului a fost de a observa dacă experimentele anterioare traumatizante le afectau modul în care procesau experienţele pozitive din prezent. Constatările au indicat că subiecţii care reuşiseră să treacă peste evenimentele dureroase erau mult mai capabili să aprecieze scenariile pozitive, comparativ cu restul participanţilor. „Indivizii care au avut de-a face cu evenimente nefericite în trecut au raportat o capacitate mai mare de a savura momentele pozitive”, au notat oamenii de ştiinţă.

Nu este pentru prima oară când persoane care s-au confruntat cu suferinţa au constatat un nivel mai crescut de fericire odată cu identificarea unui sens în suferinţa prin care au trecut. Un exemplu celebru în această privinţă este psihoterapeutul Viktor Frankl, care, în cartea Omul în căutarea sensului vieţii, evocă experienţa lagărului nazist și cum i-a supravieţuit prin aplicarea crezului său că există un sens în suferinţă și că omului i se poate lua totul, nu însă și libertatea de a-și alege atitudinea în împrejurările neplăcute ale vieţii.

Persoanele care au trecut prin experienţe extreme, precum cei expuși urii rasiale și deportărilor, au reușit, într-o manieră surprinzătoare, să identifice un sens al fericirii în spatele suferinţelor inimaginabile. O astfel de situaţie a fost trăită de Anne Frank, fetiţa de 13 ani, care, în bine cunoscutul său Jurnal, considera că „frumuseţea rămâne chiar și în nefericire. Dacă doar îţi propui să o cauţi, poţi descoperi din ce în ce mai multă fericire și îţi poţi recăpăta echilibrul. O persoană fericită îi va face și pe ceilalţi fericiţi; o persoană care are curaj și credinţă nu va muri niciodată în nefericire!”

Notabil, în acest context, este faptul că statistici internaţionale plasează România pe cea mai de jos poziţie într-un clasament privind fericirea copiilor. Un studiu UNICEF din 2013 situează România pe ultimul loc dintre ţările chestionate în ceea ce privește aspecte ale vieţii care pot fi asociate cu fericirea, precum starea materială, educaţia sau sănătatea. Aceste aspecte ar putea scoate în evidenţă percepţia colectivă eronată cu privire la fericire și modalitatea de obţinere a ei.

Nu doar experienţele din lagărele de concentrare ilustrează capacitatea de a identifica un sens al fericirii, ci și închisorile din spaţiul comunist. Astfel, renumitul om de cultură Alexandru Paleologu, condamnat la 14 ani de muncă silnică, avea să declare în cartea Breviar pentru păstrarea clipelor că „cine fuge de suferinţă, matematic ratează fericirea. Suferinţa este o ipostază posibilă, şi de altminteri probabilă, în devenirea umană. Mai multă sau mai puţină, mai consecventă sau mai întâmplătoare, dar este.”

Există și o perspectivă creștină asupra suferinţei umane, experimentată atât de cei care au fost puși în situaţii extreme de supravieţuire, cât și de cei ale căror proiecte de viaţă au fost năruite. Astfel, psihologul Larry Crabb spunea că „visurile năruite sunt preludiul bucuriei. Întotdeauna.” El introduce în ecuaţia tragediei elementul spiritual, considerând că dramele vieţii sunt o „piesă dintr-un puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungă” în spatele cărora „există o risipă de binecuvântări ale lui Dumnezeu”. În general, cei ale căror perspective asupra suferinţei au fost modelate de către teologia creștină au afirmat că au reușit să identifice un sens în spatele suferinţei care să le confere și forţa de a lupta mai departe. Poate că aceasta este una dintre necesităţile fundamentale ale unei societăţi materialiste și hedoniste, dar expuse tot mai mult depresiei.