Logica înșelătoriilor nevinovate

866

V-aţi întrebat vreodată cum de oameni care nu ar lua 50 de bani găsiţi la birou, totuși descarcă gratis muzică și filme de pe internet? Dar mai mult, v-aţi întrebat cum de nu văd ca similare două situaţii în care până la urmă provoacă o daună cuiva? La fel cum există minciunile albe și explicaţiile lor, la fel există înșelătorii albe, explicate printr-o logică extrem de interesantă.

În România, descărcarea filmelor de pe internet nu constituie încă infracţiune, ci doar distribuirea lor. Însă în multe alte ţări acest lucru este ilegal, dar în continuare se practică, în special printre tineri. Scuzele cele mai des întâlnite se restrâng la ideea că CD-urile și DVD-urile sunt prea scumpe, iar cântăreţii și actorii sunt foarte bine plătiţi și nu au nevoie de mai mulţi bani, arată un studiu Infocons, comandat de Comisia Europeană.

Cu toate astea, este evident că pagubele se produc. Atunci când un album este strecurat pe internet înainte de lansarea sa, tot efortul și toţii banii investiţi în evenimentul de lansare se reduc la frustrarea artistului și a echipei sale. Peter Jackson, regizorul trilogiei „Stăpânul Inelelor”, unul dintre cele mai piratate filme artistice din istorie, spunea că „pirateria are potenţial real de a face ca industria filmului să devină neprofitabilă, mai ales în cazul filmelor de succes”. În mod sigur nimeni nu își dorește asta, în special cei care descarcă filme, și cu toate astea continuă cu acest obicei. Care poate fi explicaţia unui asemenea tip de comportament?

Lucruri care ne formează

Dan Ariely este profesor de psihologie și economie comportamentală la Universitatea Duke și autorul volumelor Predictably Irrational și The Honest Truth about Dishonesty. Prin experimentele sale el a concluzionat că cei ce fură mult sunt cei mai puţini, iar gaura economică este cauzată de foarte mulţi, care fură câte puţin.

La început credea, ca și multe alte persoane, că înșelatul sau furatul este o simplă chestie de analiză cost- beneficiu. Analizezi care este probabilitatea să fii prins, cât câștigi dacă îţi iese, ce ai păţi dacă ai fi prins, iar dacă beneficiile întrec costurile, treci la acţiune. Însă experimentele sale i-au arătat că se înșela.

Voluntarii studiului său au primit o foaie de hârtie cu mai multe probleme pe care trebuiau să le rezolve, iar pentru fiecare problemă rezolvată primeau o anumită sumă. Timpul însă nu ajungea decât pentru rezolvarea câtorva probleme. La sfârșit, trebuiau să spună câte probleme au rezolvat fără să fie verificaţi şi primeau suma promisă. Conform logicii de mai sus, atunci când Ariely a crescut preţul per problemă rezolvată, se aștepta și ca numărul celor care minţeau cu privire la rezultate, pentru a primi mai mulţi bani, să crească. Însă nu a fost așa, ci furau la fel de mulţi ca atunci când preţul era mai mic.

Astfel, profesorul a observat că nu suntem sensibili la raţionamentul economic, la această logică de bun-simţ, am spune, ci la alte două forţe. Pe de o parte, vrem să putem să ne privim în oglindă și să vedem acolo niște oameni cinstiţi. Pe de altă parte, vrem să avem parte de beneficiile pe care ni le-am putea asigura fiind necinstiţi. Deci există un nivel peste care nu trecem, dar sub acest nivel ne putem bucura de beneficiile înșelatului, cât timp nu ne schimbă percepţia despre sine.

Mai departe, experimentele lui Ariely au descoperit alţi trei factori care influenţează logica umană privind aceste tipuri de înșelătorii. Într-unul din experimente, voluntarii au fost rugaţi mai întâi să își aducă aminte cele Zece Porunci, după care au fost momiţi să înșele. Deși nimeni nu a reușit să își aducă aminte toate poruncile, nimeni nu a mai vrut să înșele. Chiar și când voluntarii care s-au declarat atei au fost puși să jure pe Biblie și după aceea au avut oportunitatea să înșele, nu au înșelat. Pentru a scoate cu totul din ecuaţie religiozitatea ca factor de influenţă, testul a fost repetat dar de data aceasta voluntarii trebuiau să semneze mai întâi un contract de onoare al universităţii, care era de fapt inventat. Cei care au semnat nu au înșelat deloc, ceea ce înseamnă că nu este vorba de religie, cât este vorba de morală. Când oamenii își îndreaptă atenţia spre moralitate, înșală mai puţin.

Cât de rău te-ai simţi să iei acasă un pix de la birou și cât de rău te-ai simţi să iei 1 leu, cât ar costa pixul? În experimentul în care voluntarii au fost plătiţi nu în bani, ci în obiecte fără mare valoare, numărul înșelătoriilor s-a dublat. Cu cât obiectul furat este mai departe ca distanţă psihologică de valoare lui în bani, cu cât conexiunea mentală între obiect și valoarea lui monetară este mai lentă, cu atât crește numărul înșelăciunilor. Așa se explică de ce nu spargem un magazin de bijuterii sau nu plecăm de la restaurant fără să achităm nota de plată, dar descărcăm muzică și filme fără să plătim.

Într-un alt experiment, studenţii au primit de la început banii pentru toate problemele de pe foaie, iar la sfârșit trebuiau să returneze diferenţa de bani, în funcţie de câte probleme rezolvaseră. Timpul de rezolvare era însă la fel de scurt. Printre ei a fost introdus un actor care a declarat public că a rezolvat toate problemele și a întrebat ce face cu banii. Testul nu era controlat deci nu a trebuit să dea niciun ban înapoi. Cum i-a afectat înșelătoria lui evidentă pe ceilalţi? Când actorul a purtat un tricou cu numele universităţii, deci era văzut ca parte din grup, înșelătoriile au crescut. Când a fost perceput ca un student de la altă universitate, înșelătoriile s-au împuţinat. În concluzie, ceea ce conta nu era probabilitatea de a fi prins cu minciuna, ci contau normele grupului.

Imaginile din mintea noastră

Problema este că în orice domeniu al vieţii avem deja opinii bine stabilite sau intuiţii puternice despre cum funcţionează lucrurile, despre cum merge economia, politica, sistemul de sănătate, mass-media, despre ce simte sau ce crede șeful, colegul, soţul, despre ce-i place și ce nu. La orice vârstă, chiar de mici copii, avem impresia că anumite lucruri le știm mai bine ca alţii și mare parte din comportamentele noastre profesionale, sociale și familiale se bazează pe aceste intuiţii.

Prin urmare, ne este foarte greu să ne schimbăm obiceiurile în functie de intuiţile sau opiniile altei persoane, atunci când ni se spune: „De ce nu faci ca mine?”. Trebuie demonstrat într-un mod convingător că acestea sunt mai bune ca ale noastre, și chiar și după aceea s-ar putea să refuzem să acceptăm că ne-am înșelat.

Experimentele lui Ariely arată însă că suntem în mod predictibil iraţionali și că suntem influenţaţi de mediu și de cei din jurul nostru în feluri pe care nici măcar nu le conștientizăm. Nu știm câte din opiniile și intuiţiile nostre nu sunt de fapt produsul altcuiva și câte din ele sunt bune sau corecte. De aceea, atunci când sunt provocate, intuiţiile personale trebuie testate. Altfel nu poate exista progres, altfel rămânem la un stadiu mental de copil care crede că știe mai bine atunci când se împotrivește să facă ce-i spune părintele. Viaţa noastră și vieţile celor din jur ar putea fi mult îmbunătăţite dacă nu i-am desfiinţa din start pe cei care vin cu alte propuneri și idei decât ale noastre.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.