Un cuplu a slăbit zeci de kilograme cu ajutorul jocului Wii

1103

El are 38 de ani şi este supravieţuitorul unui cancern. Ea are 37 de ani, este soţia sa şi iubita încă din copilărie, iar împreună au reuşit să slăbească zeci de kilograme, cu ajutorul jocului interactiv Wii.

Pete Lakin a fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin pe când avea 23 de ani. De atunci a mai supravieţuit unui atac de cord în 2006 şi revenirii cancerului în 2009. Cei doi au fost motivaţi să slăbească după ce Pete a scăpat a doua oară de cancer. Michelle a scăzut de la măsura 24 la 12 (măsuri britanice), asta după ce a dat naştere la trei copii.

Stresul prin care au trecut şi limitele la care a fost testată relaţia lor i-a făcut să mănânce mai mult şi să se tot îngraşe. Chiar şi după ce Pete s-a vindecat a doua oară de cancer, kilogramele tot au continuat să se adune, până când au hotărât că este îndeajuns. Cei doi s-au motivat unul pe altul, luându-se la întrecere să vadă cine slăbeşte mai mult. Fiecare dintre ei a reuşit să slăbească în jur de 45 de kilograme.

„Pete şi cu mine facem totul împreună, inclusiv asta," a declarat Michelle Lakin pentru Daily Mail.

Când cei doi şi-au dat seama cât de nesănătoasă devenise dieta lor au început să ia cursuri de gătit. Pentru că Michelle nu vroia să rămână cu pielea flască după slăbit, a început să folosească Wii, o platformă de jocuri interactivă, împreună cu fetele ei care se bucurau de jocurile de dans sau yoga. Şi rezultatele nu au întârziat să apară, întrucât Michelle a câştigat concursul, slăbind mai mult decât Pete, pentru că folosea Wii şi după ce fetele se culcau.

Acum sunt fericiţi că pot face activităţi împreună cu ele. Dacă înainte le era greu să şi meargă, acum sunt mereu afară cu ele la joacă.