Și dacă a menţine vie dorinţa nu e o prioritate în căsnicia ta?

159

Se spune că sfârșitul iubirii e căsătoria. Că după ce trece euforia de la începutul vieţii în doi, mai devreme sau mai târziu, pasiunea dispare, dorinţa se stinge, iar lucrurile ajung la un platou al plictiselii în doi. Provocat de discursul cu iz de manual de autoeducare a diverși specialiști în relaţii care oferă sfaturi pentru revitalizarea căsniciei, scriitorul Noah Berlatsky postulează într-un editorial The Atlantic că problema e pusă greșit.

Scriitorul ia în discuţie un articol publicat de Daniel Bergner în revista americană Slate. Subiectul materialului era „Ce vor femeile?” iar titlul cuprindea un cârlig de audienţă: „Aventuri în știinţa dorinţei feminine”. Articolul lansa către cititori întrebarea „cum pot femeile să menţină dorinţa vie, în cadrul unei relaţii de angajament pe termen lung?”, iar răspunsurile nu aveau nimic surprinzător. De la cele mai banale și accesibile sfaturi, cititorii care răspundeau prin comentarii ajungeau la sfaturi care frizau perversiunea.

„Acest turneu aproape ritualic prin perversiuni sugerează puternic că întrebarea lui Bergner este mai puţin o interogare și mai mult o scuză,” scrie Berlatsky. „Felul în care e încadrată toată chestiunea – cum să menţii dorinţa? – face ca raspunsurile să fie inevitabile”, reclamă scriitorul.

„Chiar e necesar ca toţi oamenii căsătoriţi să își dorească să menţină vie dorinţa?”, se întreabă el. „Evident, nimeni nu vrea ca viaţa lui sexuală să moară definitiv, dar pe de altă parte, una dintre chestiile grozave la căsătorie e faptul că te eliberează de obsesia constantă, permanentă, de rutină, a sexului.”

Berlatsky povestește că a fost burlac destul de mult timp, și că „partea cea mai rea în asta nu a fost lipsa sexului, ci așteptarea, dorul, îndrăgostelile, nesiguranţa, îndoielile cu privire la sine și ura de sine”. Și că, deși nu a fost un tânăr nefericit, presiunea pe care o plasau ceilalţi asupra lui îl făcea ca, în acest aspect al relaţiilor, să fie nemulţumit.

Din acest motiv, spune el, soluţiile pe care le propun Bergner și cititorii lui, acele picanterii mai mult sau mai puţin vulgare, nu sunt soluţii reale. Aceasta fiindcă Bergner ignoră niște opţiuni, spune Berlatsky. „I-am citit eseul și comentariile și simt că fiecare stil de viaţă posibil este validat – cu excepţia unuia, mai plictisitor, acela în care ai relaţii sexuale ocazional cu soţia ta (…) te bucuri de căsnicie în parte și pentru că înseamnă că nu ești obligat să pui dorinţa sexuală în centrul vieţilor voastre.”

Scriitorul continuă justificând că e într-o căsnicie care durează de 13 ani și că o consideră un loc cu mult mai fericit pentru el decât „Olimpul perversiunii” pe care îl propun mulţi specialiști în relaţii.

„Pretenţia ca toată lumea să-și actualizeze sinele la comandă nu-mi sună a nimic eliberator, ci mai degrabă îmi sună ca vechiul discurs, nu tocmai eliberator, de autoeducare, care cerea ca toţi să devenim indivizi mai buni, mai împliniţi, mai unici, prin intermediul aceleiași filosofii de muncă puritane, bazate pe un efort crescând și virtute. Dar dorinţa nu trebuie să fie încă o cale de a te asigura și de a-i asigura pe ceilalţi că urci fără încetare pe scara succesului. Dacă vrei ca mariajul tău să fie ca un Olimp al perversiunii, n-ai decât – dar să faci din asta o chestie obligatorie îmi pare că are potenţialul de a fi o cruzime la fel de mare și la fel de restrictivă ca monogamia monolitică din care se presupunea că ne-am eliberat.”