Aplicaţii pentru confidenţialitate când foloseşti telefonul mobil

1086

Vestea că Agenţia Naţională de Securitate americană (NSA) supraveghează activitatea pe telefoanele mobile şi calculatoare a speriat utilizatorii americani în legătură cu protejarea confidenţialităţii, notează Huffington Post.

Aşa cum arată un document „top secret" obţinut de Washington Post, NSA şi FBI au acces la fotografii, discuţii audio şi video, documente, jurnale de conectare sau e-mailuri, cu ajutorul programului PRISM care le permite să se conecteze la serverele companiilor Microsoft, Yahoo!, Google, Facebook, PalTalk, AOL, Skype, YouTube şi Apple. Deşi legea americană îi protejează pe cetăţenii din SUA de supravegherea fără ordonanţă, cei din afara teritoriului pot fi supravegheaţi în mod legal, notează Mediafax.

Cu toate acestea, ne putem proteja intimitatea conversaţiilor pe internet utilizând câteva aplicaţii care să ne ferească de aceste acte de supraveghere. Iată câteva aplicaţii propuse de Huffington Post:

Silent Circle poate cripta apelurile telefonice, mesajele, fişierele sau înregistrările video şi te ajută să le ştergi de pe device în doar câteva minute de la trimitere. Cu toate acestea, pentru a beneficia de serviciile aplicaţiei, trebuie să plăteşti anual suma de 120 de dolari.

În schimb, aplicaţiile Redphone şi TextSecure ale WhisperSystems sunt gratuite. Prima aplicaţie criptează apelurile telefonice, iar cealaltă mesajele text.

Orbot este o aplicaţie pentru Android care îţi permite navigarea anonimă pe internet. Utilizatorii pot descărca Onion Browser care face acelaşi lucru.

DuckDuckGo este un motor de căutare pentru userii Android şi iPhone care nu salvează şi nu urmăreşte căutările făcute şi păstrează anonimitatea utilizatorilor.

Pentru cei care folosesc Cloud, aplicaţia Cloudfogger este utilă în cazul în care se doreşte criptarea datelor prin acest serviciu.

Gemini App Manager permite utilizatorilor de Android să dezactiveze acele aplicaţii preinstalate pe telefonul lor mobil de operator, care nu pot fi dezinstalate şi care ar putea pune în pericol intimitatea userului.