Respectul de sine te ajută să învingi sărăcia

395

Jiaying Zhao, profesor la University of British Columbia, împreună cu Eldar Shafir de la Princeton University și Crystal Hall de la University of Washington au efectuat un studiu care corelează stima de sine și nivelul de sărăcie.

Conform studiului, creșterea respectului de sine diminuează stigma mentală copleșitoare și ameninţările cognitive ale sărăciei, care dăunează raţiunii și duce la decizii greșite și perpetuează necazurile financiare, conform Eureka Alert.

Acest studiu nu este de sine stătător, ci a fost construit pe baza unor cercetări anterioare efectuate de profesori de la Princeton, Harvard și Warwick. Acestea au descoperit că sărăcia consumă forţa mentală și cei afectaţi de sărăcie nu mai au destulă energie pentru a se concentra asupra altor domenii ale vieţii.

Experimentul principal a fost realizat pe durata a doi ani, într-o cantină pentru săraci din New Jersey. Cei 150 de participanţi au fost rugaţi să se înregistreze, în privat, povestind istoria vieţii lor și apoi li s-au dat o serie de teste cu probleme de rezolvat.

Participanţii cărora li s-a spus să folosească pe înregistrare cât mai multe povestiri care să le crească respectul de sine, momente de care au fost mândri, au avut diferenţe majore, pozitive, în rezultatul testelor. De asemenea, erau mai dispuși să caute ajutor social de la administraţia locală.

Astfel, reconectarea săracilor cu momente și sentimente de respect de sine reduce stigma și limitele pshiologice, totodată ajutându-i să ia decizii mai bune și să acceseze ajutorul social necesar pentru a-și reveni.