Cum s-au schimbat regulile relaţiilor în ultimii 50 de ani

388

În anii '50, dacă o femeie ajungea la 25, 26 de ani și nu era măritată, șansele de a se căsători scădeau dramatic. Astăzi, cea mai recomandată practică socială și culturală este amânarea căsătoriei. Ba chiar, pentru fiecare an cu care femeia își amână căsătoria, apropiindu-se de 30 de ani, riscul de a divorţa scade.

Aceasta este doar una dintre diferenţele dintre cele două epoci, evidenţiate într-un articol de fond semnat de Stephanie Coontz în revista Christian Century. Articolul încearcă să explice de unde provine confuzia actuală cu privire la relaţiile de cuplu.

Ipoteza materialului este că scenariile noastre legate de relaţii (extrase din povești, romane de dragoste, filme, din sfaturile părinţilor sau ale bunicilor) sunt bazate pe regulile vechi ale căsătoriei.

Intimitatea emoţională, compatibilitatea sexuală, egalitatea în decizie, interesele sau abilităţile comune erau deziderate nebăgate în seamă acum 50 de ani, spune Coontz. Iar astăzi, egalitatea între partenerii cuplului este considerată valoaroasă, dar aplicarea ei este încă la nivel de experiment, iar consecinţele sunt învăluite în ceaţă.

Dragostea a început să fie acceptată ca principal criteriu în alegerea unui partener de viaţă abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, continuă articolul. Și abia în secolul XX, satisfacţia sexuală reciprocă a fost acceptată ca un obiectiv al vieţii de familie.

În epoca anilor ’70, o armată de psihiatri, sociologi și consilieri maritali susţineau că doar o femeie „deviantă” sau „nevrotică” și-ar putea dori să se folosească de drepturile ei. Femeia „normală”, în accepţiunea psihiatrului Helene Deutsch, era aceea care renunţă la toate aspiraţiile personale, înţelegând că cea mai mare realizare a ei ar consta în a celebra reușitele soţului ei.

Pe vremea aceea, femeile erau învăţate că este anormal și nefeminin să aibă orice alt interes și dorinţe în afara bucătăriei, a dormitorului și a creșei. Mai mult, în dormitor, femeia „cu adevărat feminină” trebuia să fie întotdeauna disponibilă nevoilor sexuale ale soţului ei, însă trebuia în egală măsură să fie pasivă și să nu îi ameninţe nicicum masculinitatea, gândindu-se la propriile nevoi sexuale.

La sfârșitul anilor ’70 femeile au început să dobândească tot mai multe drepturi – precum cel de a vota, cel de a avea un salariu egal cu al bărbatului, cel de a nu fi excluse din diverse domenii de carieră, dreptul de a continua munca și după căsătorie sau nașterea primului copil, dreptul de a refuza un act sexual în timpul căsniciei.

Noutăţile secolului

Lucrurile au evoluat mult faţă de acum 50-60 de ani, scrie Coontz. Femeile nu se mai simt obligate să își restrângă abilităţile ca să fie mai atractive în ochii bărbaţilor. Ele se simt perfect confortabil să exceleze în sport și să aspire la succes în carieră, lucruri care ar fi fost de negândit cu jumătate de secol în urmă.

De asemenea, ele au reușit să se debaraseze de standardele duble aplicate în viaţa sexuală, care favorizau bărbaţii și inhibau femeile. Însă unele inegalităţi mai persistă și azi.

Ce a apărut însă ca un produs rezidual al emancipării femeii, este hipersexualizarea ei, pe toate căile, de la moda în vestimentaţie, la versurile multor cântece în vogă. Autoarea își declară empatia cu cei dezgustaţi de această tendinţă dar crede că eliberarea sexuală a femeii are și părţi bune, eliminând abuzurile din trecut (vezi mai sus).

Practica „prieteniilor cu beneficii”, sau a sexului recreaţional, fără angajamente, care îi șochează pe unii, sau „cuplarea”, o tendinţă adoptată de tineri pentru a-și satisface nevoile emoţionale și sexuale fără a ajunge la o căsătorie, sunt alte trei produse recente care au dezavantajele lor, crede autoarea, fără să le analizeze frontal. În schimb, preferă să le compare cu obiceiurile vechi precum „cuplarea” de către părinţi, sau manipularea femeii pentru obţinerea sexului, după care aceasta era părăsită de bărbat – obiceiuri considerate mai rele.

Articolul se îndreaptă astfel spre concluziile sale relativiste care pretind că noile condiţii sociale cer reguli noi și că echilibrul nu a existat niciodată în istorie. ”Orice problemă rezolvată a creat loc pentru apariţia altei probleme”. Totuși, crede Coontz, problemele pe care le avem acum, create de încercarea de a rezolva probleme mai vechi, sunt mai puţin periculoase decât cele precedente. Coontz nu spune și pe ce bază a tras o asemenea concluzie extrem de importantă pentru a așeza lucrurile în perspectivă.

În căutarea de răspunsuri la întrebările eterne legate de relaţii, e adevărat că oamenii găsesc răspunsuri adaptate timpului lor. Unele sunt bune, utile, altele nu, ba pot fi chiar periculoase. Deși este nevoie de o reevaluare a regulilor care guvernau viaţa de cuplu acum 50 de ani, este totuși imperios necesar ca noile răspunsuri să fie mai puţin periculoase. Iar nivelul de pericol trebuie măsurat pe o scară cât mai concretă și ușor verificabilă.

Sursa: Christian Century