Mii de oameni mor, fiindcă ajutorul ajunge prea târziu

63

Mii de oameni au murit anul trecut în Africa, din cauza lentorii comunităţii internaţionale, care a avut o viteză lamentabilă de reacţie la rapoartele ce avertizau cu privire la pericolul foametei în estul continentului.

Agenţiilor de intervenţie le-a luat mai mult de jumătate de an să răspundă avertizărilor cu privire la iminenţa foametei în Africa de Est, spun organizaţiile Oxfam și Salvaţi Copiii. Între timp, între 50.000 și 100.000 de oameni care ar fi putut trăi, au murit de foame în Kenia, Etiopia și Somalia.

Guvernele, donatorii, Organizaţia Naţiunilor Unite și ONG-urile trebuie să înveţe din greșeli, susţin agenţiile amintite, într-un raport intitulat „O întârziere periculoasă". Autorii raportului spun că societatea a dezvoltat o cultură a aversiunii faţă de avertizările de risc, lucru care împiedică efortul de ajutor la scară largă.

O latură a problemei, spun agenţiile, este că guvernele (cum a fost cazul celui kenian și a celui etiopian) refuză să recunoască proporţia dezastrului în care se află. Pe de altă parte, și agenţiile umanitare au început să slăbească ajutorul fiindcă simt că au văzut deja această situaţie de prea multe ori.

Mulţi donatori așteaptă să aibă o dovadă a catastrofei umanitare în loc să acţioneze pentru prevenirea ei, mai spun autorii raportului. „Sistemele noastre sofisticate de avertizare au prevăzut o stare de urgenţă încă din august 2010, însă primul răspuns la scară largă a fost lansat abia în iulie 2011," se mai arată în raportul citat de BBC.

„Toţi purtăm responsabilitatea pentru această întârziere periculoasă," a spus șeful executiv al agenţiei umanitare Oxfam, Barbara Stocking. „E șocant că cei mai săraci oameni din lume încă suportă consecinţele eșecului nostru de a răspunde prompt și decisiv (la nevoia lor, n.r.)," a adăugat Stocking.

„Nu mai putem permite ca această situaţie grotescă să continue," a subliniat și directorul agenţiei Salvaţi Copiii, care a deplâns faptul că societatea ignoră situaţiile de urgenţă până când este confruntată cu imaginile disperate ale copiilor malnutriţi.

Cel mai recent apel de ajutor lansat pentru o regiune africană a fost solicitarea făcută ieri de comisarul european pentru ajutor umanitar. „Criza alimentară din regiunea africană Sahel afectează în jur de şapte milioane de oameni dintre care 1,7 milioane copii," a afirmat Kristalina Georgieva, la finalul unei întâlniri cu preşedintele Nigerului, Mahamadou Issoufou. Este de așteptat ca situaţia să se extindă cuprinzând întreaga regiune a Sahelului," a mai spus comisarul european.

„Este esenţial ca ajutorul să ajungă cât mai repede posibil la copii pentru a salva cât mai multe vieţi," a subliniat Georgieva.

Cuprins de crize alimentare cronice, Nigerul are un deficit cerealier de 519.639 de tone, 14 la sută din necesarul de consum pentru cei 15 milioane de locuitori în 2012, conform Ministerului Agriculturii, citat de Mediafax.

Surse: BBC, Mediafax