Controversa educaţiei sexuale în grădiniţe

460

În doi ani, educaţia sexuală va fi materie de studiu în şcolile şi grădiniţele din Chicago, al treilea sistem de educaţie, ca mărime, din Statele Unite ale Americii. Măsura este deja una foarte controversată.

Decizia introducerii acestei materii în curriculumul şcolar vine ca urmare a faptului că 50% dntre elevii din acest stat au declarat că şi-au început deja viaţa sexuală. În plus, în ultimii 13 ani, numărul cazurilor de infectare cu HIV a crescut cu 40%, în rândul adolescenţilor cu vârste între 15 şi 19 ani.

Noua programă le va vorbi copiilor de grădiniţă şi de clasa I despre anatomie şi siguranţa personală, dar şi despre atingerile adecvate şi neadecvate. Elevii de clasa a II-a şi a III-a vor învăţa despre creştere şi dezvoltare, în timp ce elevii din clasa a IV-a vor cunoaşte aspectele fizice, sociale şi emoţionale ale pubertăţii. În plus, elevii de clasa a V-a vor învăţa despre reproducţie şi contracepţie.

Noul curriculum, ce va intra în vigoare din 2016, a fost întâmpinat cu multe critici. Pe de o parte, părinţii consideră că educaţia sexuală este responsabilitatea lor şi nu trebuie făcută la comun şi în public.

Pe de altă parte, a vorbi copiilor despre cuvinte şi concepte pe care nu le înţeleg este periculos, afirmă Peter Sprigg, de la Family Research Council din Washington, D.C.

„Expunerea prematură poate contribui la activitate sexuală precoce, în loc ca noi să încercăm să o prevenim", a declarat Sprigg pentru Christian Post. În opinia sa, discuţiile despre sex nu trebuie să aibă loc înainte de pubertate şi ar trebui prezentate ca un comportament rezervat căsătoriei.