Administraţia Obama pică testul obscenităţii

49

În ultimii trei ani, procurorii americani au adus în faţa justiţiei şi au condamnat doar două cazuri referitoare la pornografie, cea mai mare parte a activităţilor de acest fel fiind trecută cu vederea.

Experţii consideră că scăderea numărului de cazuri ce implică pornografia care ajung în faţa justiţiei a condus la „creşterea foarte mare a materialelor pornografice pentru adulţi, atât pe internet, cât şi la televizor şi pe DVD-uri”.

Mai îngrijorător este faptul că „în special copiii sunt expuşi unor asemenea materiale de la vârste din ce în ce mai mici", a declarat Roger Young, fost agent special FBI, care a lucrat timp de 23 de ani pentru aplicarea unor reglementări anti-pornografie.

Cele două cazuri care au avut parte de sentinţe definitive au fost aduse în faţa justiţiei în timpul administraţiei George W. Bush. Perioada mandatului fostului preşedinte a cunoscut o creştere a numărului sentinţelor date pentru pornografie, între care şi celebrul caz al unui poliţist (Gary Ragsdale) care comercializa materiale video ce includeau violenţă şi violuri.

Experţii citaţi de World Mag consideră, însă, că situaţia nu se va repeta în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Obama.