Copii de 4 ani, dependenţi de iPaduri și telefoane mobile

728

The Telegraph avertizează că un număr din ce în ce mai mare de copii cu vârste începând de la 4 ani au devenit dependenţi de gadgeturi precum iPaduri sau smartphone-uri și că acum au nevoie de tratament psihologic.

Avertismentul vine din partea psihologilor care le atrag atenţia părinţilor că accesul celor mici la astfel de mijloace de „divertisment” are un efect negativ pe termen lung. Un exemplu dat de psihologi este o fetiţă de doar patru ani care primește tratament în Marea Britanie pentru dependenţa de tablete şi telefoane mobile. Atunci când părinţii i-au confiscat iPadul cu care se juca câte 4 ore pe zi, fetiţa a devenit „supărată şi imposibil de consolat”, citează Gândul.

Terapeutul care o ajută acum este primul doctor care a lansat în Marea Britanie un program de ajutorare pentru dependenţele tehnologice și el este de părere că și alţi copii de aceeași vârsta ca pacienta sa au aceeași problemă. Dr. Richard Graham avertizează că acești copii pot experimenta simptome de sevraj ca dependenţii de alcool sau droguri, iar această dependenţă îi împiedică să se dezvolte normal din punct de vedere social și să formeze legături sociale cu cei din jur. „Dacă părinţii nu reuşesc să menţină un echilibru, situaţia poate deveni foarte periculoasă”, a subliniat el.