Generaţia xxx în cifre

414

Vârsta medie la care copiii încep să urmărească videoclipuri pornografice pe internet este 11 ani şi 90% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani declară că au văzut online fotografii pornografice sau videoclipuri explicite.

Şi nici nu ar avea cum să evite încercările asidue ale unei industrii de 97 miliarde de dolari pe an, cu un profit mai mare decât profitul combinat al companiilor Amazon, Apple, Microsoft, Netflix, eBay, Google şi Yahoo.

Aproximativ 12% dintre toate site-urile de Internet existente (adică 4,2 milioane) oferă conţinut pornografic şi 8% dintre toate e-mailurile ce se trimit zilnic (circa 2,5 miliarde) au conţinut xxx. Şi mai uluitor este faptul că 67% dintre bărbaţi şi 49% dintre femei nu doar că nu sunt împotriva acestor materiale, ci le declară acceptabile.

„Societatea noastră este saturată de pornografie", a declarat într-un interviu pentru CBN, C.J. Hitz, fost dependent de pornografie. „Generaţia de astăzi este mai ispitită în fiecare secundă decât orice altă generaţie din istorie", a continuat el. Hitz este autorul cărţii „Formula iertării", în care a adunat toate aceste statistici cutremurătoare.

Că are dreptate o confirmă statisticile, care arată că, în fiecare secundă, 28.258 de persoane vizualizează materiale pornografice. Tot în fiecare secundă, se cheltuiesc peste 3.000 de dolari pentru a cumpăra filme sau a obţine acces pe site-uri xxx.