Consecinţele unui „unfriend” pe Facebook

3373

Experţii de la Universitatea din Colorado, Denver, au descoperit ce stări emoţionale experimentăm în momentul în care observăm că unul dintre prietenii noștri de pe Facebook ne-a eliminat din lista lui de contacte. Mai mult, ei au descoperit și care sunt motivele pentru care cineva hotărăște să apese butonul „unfriend” pe reţelele sociale.

Cel mai adesea, cei care realizează că tocmai au fost eliminaţi din reţeaua de contacte a unui prieten au tendinţa de a fi surprinși de această acţiune, de a fi amuzaţi, de a fi deranjaţi sau chiar triști, au observat experţii în urma cercetării care a inclus peste 1.000 de voluntari.

Răspunsul emoţional în faţa unui „unfriend” a putut fi preconizat pe baza a patru factori. Dintre aceștia, „cel mai puternic element cu valoare de anticipare este cât de aproape de apogeul prieteniei voastre eraţi în momentul în care s-a produs eliminarea din lista de prieteni”, a declarat coordonatorul studiului, Cristopher Sibona.

Astfel, atenţia cu care un individ își monitorizează lista de prieteni și faptul că persoana care a apăsat butonul de „unfriend” era considerată de utilizatorul eliminat din listă drept un prieten apropiat au declanșat reacţii emoţionale negative. În schimb, dacă cei doi utilizatori au purtat o conversaţie dificilă înainte de ruperea relaţiei pe Facebook și dacă cel eliminat din listă a discutat, după incident, cu diverse persoane despre acest lucru, a experimentat reacţii mai puţin negative, susţin cercetătorii.

Într-un alt experiment, experţii au descoperit și cine sunt utilizatorii pe care avem tendinţa de a-i elimina din reţelele de prieteni de pe site-urile de social networking. Pe primul loc în topul prietenilor cărora „le dăm unfriend” se află colegii din liceu. Motivul din spatele acestei tendinţe ar putea fi explicat de dimensiunea atinsă în prezent de convingerile politice și religioase ale acestora, comparativ cu perioada din adolescenţă. „S-ar putea ca prietenii tăi din liceu să nu îţi cunoască convingerile politice și religioase, iar tu s-ar putea să ţi le afirmi destul de gălăgios. Iar un lucru care definește social media este faptul că neînţelegerile din mediul online se pot agrava mult mai repede”, subliniază Sibona.

Următoarele categorii de persoane pe care avem tendinţa de a-i elimina din reţea sunt cele pe care le-am cunoscut prin intermediul prietenilor, colegii de muncă și persoanele cu care împărţim interese comune.

În prezent, reţeaua de Facebook nu permite utilizatorilor săi să vadă cine i-a eliminat din reţeaua lor de prieteni. Anterior, prin intermediul site-ului Unfriend Finder, userii puteau afla care dintre prietenii lor au „rupt relaţia” pe reţeaua socială. Însă Facebook „a cerut ștergerea extensiei deoarece încalcă termenii reţelei”, scriu creatorii platformei. Cu toate acestea, cei care vor să afle cine i-a eliminat de pe Facebook pot încerca extensia Unfriend Notify, accesibilă pentru browserele Firefox și Chrome, scrie Business Insider.