Facebook, folosit pentru traficul de carne vie în Indonezia

199

Conform USA Today, prădătorii sexuali din Indonezia se folosesc de obsesia populaţiei pentru social media, pentru a răpi fete şi băieţi, ca parte a comerţului cu carne vie.

Asta i s-a întâmplat şi unei fete de 14 ani, care a acceptat invitaţia de prietenie a unui băiat străin de 24 de ani. După o lună de flirturi şi conversaţii amuzante, a reuşit să o convingă să se întâlnească cu el, fără să le spună părinţilor.

De la întâlnire a dus-o cu maşina la o casă părăsită, unde a închis-o într-o cameră păzită, împreună cu alte 5 fete, cu vârste între 14 şi 17 ani. În aceeaşi seară a fost drogată şi violată în repetate rânduri. După o săptămână de astfel de torturi i s-a spus că a fost vândută şi urma să fie transportată spre insula Batam, cunoscută pentru bordeluri şi turismul sexual cu copii, care servesc bărbaţii ce vin cu bărcile din apropiata Singapore. Până la urmă însă, bărbatul nu a avut bani pentru transport şi a aflat că toată lumea o căuta aşa că a abandonat-o într-o staţie de autobuz.

„Vroia să îmi cumpere haine noi şi să mă ajute cu banii pentru şcoală. Am multe contacte prin Facebook şi am făcut shimb de numere de telefon. Dar nu am avut niciodată nicio problemă. Eram doar prieteni," a declarat sub anonimat fata, într-un interviu pentru AP.

Anul acesta, dintre 129 de copii dispăruţi, se crede că cel puţin 27 au fost răpiţi de persoane întâlnite prin Facebook. Unul dintre aceştia a fost găsit mort.

Mai mult decât atât, abuzul sexual online se pare a fi ceva comun în mare parte din Asia. În Filipine, copiii sunt obligaţi să se dezbrace sau să ia parte la acte sexuale live pe Internet, chiar de către părinţii lor, care îi folosesc drept sursă de venit. De obicei, bărbaţii din Occident plătesc pentru întreţinerea site-urilor.

Indonezia are cei mai mulţi utilizatori Facebook, după Statele Unite.