Balanţa economică, înclinată tot mai mult spre Est

176

Lumea întreagă, inclusiv ţările incluse în BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) depind de Occident pentru ratingul economiilor naţionale, dar câţiva economişti din spaţiul oriental doresc să schimbe situaţia şi să încline balanţa în favoarea Estului.

Astfel, economiştii din Argentina, Brazilia şi Rusia au început evaluarea posibilităţii de a crea propria agenţie de evaluare economică, ce va avea scopul de a oferi ratinguri economiilor în curs de dezvoltare, precum cele din grupul BRICS. Consorţiumul BRICS este, în prezent, unul dintre cele mai mari şi mai puternice organisme internaţionale.

Problema se va afla pe agenda discuţiilor din cadrul următoarelor întâlniri ale liderilor acestor state, între care şi summitul BRICS, ce va avea loc în martie, în Africa de Sud.

Universal Credit Rating Group, alternativa la Moody's, Fitch şi Standard & Poor

Soluţia propusă de Orient constă într-o alianţă strategică între China (reprezentată prin agenţia de evaluare a creditelor Dagong), Statele Unite ale Americii (Egan-Jones Ratings) şi Rusia (RusRating), care să aibă un cuvânt la fel de greu de spus ca cele trei agenţii mari, care fac jocurile în prezent: Moody's, Fitch şi Standard & Poor şi care s-au confruntat cu un val de critici în ultimii ani.

De altfel, agenţiile au anunţat că îşi vor uni forţele sub numele de Universal Credit Rating Group (UCRG). Dagong – cea mai mare agenţie de evaluare a creditelor din Asia de Sud-Est – a avut în ultima perioadă o expansiune puternică, deschizând birouri în întreaga lume.

Înclinarea balanţei

Scopul declarat al agenţiei este să încurajeze investiţiile în producţie şi să reglementeze riscurile economice, dintr-o perspectivă neutră. Se urmăreşte astfel să se evite schimbările bruşte de pe pieţele financiare, pentru a preîntâmpina recesiuni şi crize viitoare.

Între scopurile secundare pe care şi le propune UCRG se numără şi detronarea celor trei organisme actuale. În prezent, agenţiile de rating tradiţionale au autoritatea de a oferi ratinguri (uneori subiective), dar care sunt considerate adevăruri economice absolute. În plus, raportele emise de aceste agenţii sunt considerate intangibile.

Impactul pe care aceste ratinguri îl au asupra deciziilor financiare este unul foarte mare. De aceea, economiştii argentinieni şi ruşi consideră că sistemul actual nu funcţionează aşa cum ar trebui, de unde şi nevoia unei instituţii care să reabiliteze situaţia.

De aceea, liderii BRICS subliniază că este crucial ca se apară o entitate ce să evalueze riscurile în lumea reală, dar şi să aibă o influenţă pozitivă asupra investitorilor individuali.