Interacţiunile sociale și instrumentele care le facilitează schimbă lumea în moduri pe care nici măcar acum, în ceasul al 12-lea, nu le putem anticipa.

La începutul lunii noiembrie, Facebook Inc. anunţa că a șters 3,2 miliarde de conturi false, doar între luna aprilie și luna septembrie a acestui an. Moderarea conţinutului din reţea care face obiectul unor raportări periodice din partea companiei este doar unul dintre indiciile privind capacitatea unui instrument de comunicare de a produce schimbări neașteptate în societate și în interacţiunile din cadrul ei.

Cel mai recent raport privind moderarea conţinutului în reţea arată că numărul conturilor false eliminate anul acesta este mai mult decât dublul numărului de anul trecut (1,55 miliarde). Printre piesele de conţinut șterse s-au găsit și 2,5 milioane de postări care prezentau sau încurajau autovătămarea și suicidul. Un număr inimaginabil de 4,4 milioane de postări privind vânzarea de droguri a fost șters numai în primul trimestru al acestui an. Facebook a informat că a șters peste 11,6 milioane de poze cu nuditate infantilă sau copii exploataţi sexual, însă autorităţile americane, primele în faţa cărora răspunde compania, nu consideră aceste acţiuni ca fiind o veste bună. Ba, mai mult, sunt îngrijorate de planurile reţelei de a furniza o mai mare confidenţialitate utilizatorilor prin encriptarea serviciului de mesagerie, pentru că spun că aceasta va îngreuna eforturile statului de a combate abuzul asupra copiilor.

Ca utilizatori obișnuiţi, oricâte ore am petrece în exces pe reţelele sociale, printre pozele cu peisaje din vacanţă, bebeluși drăgălași și pisici răsfăţate, cu greu am putea estima impactul pe care îl are acest tip de interacţiune extrem de comodă și extrem de accesibilă asupra unor elemente esenţiale funcţionării societăţii. Însă riscurile acestui tip de comunicare se conturează tot mai vizibil atunci când punem cap la cap incidente grave, petrecute în colţuri foarte diferite ale lumii, și observăm elemente comune care ne invită la discernământ. Dar să ne concentrăm mai întâi atenţia pe incidente. Nu ar trebui să fie foarte dificil, fiindcă acestea sunt deja la vedere.

Propagandă ieftină și eficientă

Scandalul Cambridge Analytica este unul dintre cele mai sonore cazuri, pentru că a avut o componentă politică ale cărei ramificaţii au șocat atunci când au devenit evidente. La începutul anului 2018, o investigaţie jurnalistică a descoperit că o companie a extras o cantitate uluitoare de informaţie privată despre un număr uriaș de membri Facebook. Compania aceasta a vândut mai departe informaţia firmei de consultanţă Cambridge Analytica, entitate care a folosit acele date în scopuri politice. Iniţial, informaţiile obţinute de consultanţi au fost exploatate în campania pentru prezidenţialele din SUA, în favoarea candidatului Ted Cruz, fiindcă ele permiteau microtargetarea – direcţionarea unui anumit tip de mesaj (electoral, în cazul acesta) exact către publicul care, potrivit profilării după o anumită caracteristică, era cel mai predispus să îl accepte.

În primă fază, Facebook a negat că vreo breșă de securitate ar fi permis scurgerea de date. Și avea dreptate: datele fuseseră obţinute prin intermediul funcţionării normale a reţelei. Oamenii și-au instalat un joc banal, care pentru a funcţiona le cerea acordul de a le prelua anumite informaţii. De dragul jocului, oamenii au acceptat și de aici totul e istorie. O istorie de-a dreptul fascinantă, fiindcă acele informaţii au fost vândute se pare pe mai multe continente, inclusiv în Europa, unde – tot jurnaliștii au descoperit – au fost manipulate de exemplu în interesul politicienilor care militau pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și care, spre deosebire de Ted Cruz, au câștigat.

Însă nu doar oamenii de campanie ai lui Ted Cruz au beneficiat de pe urma exploatării politice a datelor furnizate, în necunoștinţă de cauză, de amatorii de jocuri, ci, așa cum avea să mărturisească un fost angajat Cambridge Analytica, inclusiv actualul președinte al Statelor Unite a colaborat în campania sa cu aceeași firmă de analiză de date. (Ba chiar, în perioada în care Cambridge Analytica era în plină colectă de date, compania era condusă de Steve Bannon, care a devenit ulterior consilier în campania prezidenţială a lui Donald Trump.) Din informaţiile culese din milioane de profiluri Facebook, compania a creat un software capabil să prezică și să influenţeze alegerile prin publicitate electorală puternic personalizată.

Facebook s-a dezis de responsabilitate, în primă instanţă, asigurându-se că toată lumea înţelege că nu a fost nicio breșă de securitate. Că nu din vina reţelei oamenii și-au oferit datele. Ulterior însă, pe măsură ce publicul începea să înţeleagă consecinţele manipulării acelor date, iar cotaţia Facebook la Bursă continua să scadă, CEO-ul companiei a acceptat nu doar să apară în faţa Congresului american pentru a-și discuta implicarea, ci a promis și publicului larg că va reforma sistemul și că se va asigura că utilizatorii au parte de o protecţie profund înăsprită a confidenţialităţii.

Cât să cenzureze și ce

Una dintre așteptările cele mai naturale ale publicului este ca reţelele sociale să practice o cenzură mai amplă, astfel ca măcar informaţiile false, intenţionat mincinoase, să nu mai poată circula nestingherite. A fost ceea ce Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Camerei Reprezentanţilor în SUA, a exprimat în audierea CEO-ului Facebook, luna trecută, în cadrul unui Comitet al Congresului. Mark Zuckerberg a declarat atunci că reţeaua va cenzura informaţiile care pot produce un rău imediat. De exemplu, va elimina postări cuprinzând o dată falsă când ar avea loc alegerile pentru a împiedica un anumit segment de alegători să voteze – o strategie practicată deja în campaniile electorale, numită „supresie a voturilor”. Zuckerberg a dat de înţeles că această practică ar fi un atentat direct la funcţionarea democraţiei. Însă CEO-ul a spus că cenzura se va opri înainte să elimine un mesaj mincinos din partea vreunui politician, pentru că aceasta ar limita libertatea de exprimare, care include și dreptul utilizatorilor Facebook de a vedea că un politician minte.

Episodul este ilustrativ pentru dezbaterea care are loc în societăţile bogate și relativ alfabetizate digital: opinia publică realizează forţa noilor instrumente de comunicare de a amplifica propaganda la un nivel la care marii strategi politici nici nu visau în urmă cu doar 10 ani. Nu doar că mesajul propagandistic poate astăzi ajunge la o masă uluitoare de oameni, dar propaganda poate pătrunde în intimitatea lor și își poate croi mesajul exact pe profilul lor psihologic, ceea ce nici măcar un propagandist care arunca saci cu flyere pe stradă nu putea spera. Și opinia publică trezită la realitatea acestei forţe presează compania să ia măsuri. Însă Facebookul nu intervine, iar lipsa intervenţiei accentuează mai mult schimbările despre care vorbim. Nu doar pentru că nu le stingherește, ci le și legitimează indirect.

În Asia, altă poveste

Însă Facebookul nu ajunge doar în societăţile bogate și relativ alfabetizate digital, ci și în ţări sărace și cu cetăţeni educaţi precar, precum Bangladeshul. În Bangladesh, una dintre ţările asiatice cu cea mai mare creștere a accesului la internet, datele guvernului arată că peste 50% din populaţie este utilizatoare. Anul acesta, un studiu publicat de companiile social media We Are Social și Hootsuite arătau că Dhaka, capitala Bangladeshului, este al treilea oraș ca număr de cetăţeni utilizatori activi Facebook. Al treilea oraș din lume. Însă locuitorii lui – care abia încep să descopere numeroasele avantaje ale tehnologiei care ne conectează – trăiesc în același timp conflicte sângeroase din cauza modului în care poate fi folosită această tehnologie.

La sfârșitul lunii octombrie, sute de musulmani au ieșit în stradă în orașul Borhanuddin (la 195 km de capitală) ca să protesteze împotriva unei postări batjocoritoare la adresa profetului Mohamed, care ar fi fost scrisă de un bărbat hindus. Protestul a degenerat, iar în ciocnirea cu poliţia, 4 manifestanţi și-au pierdut viaţa. Poliţia a anunţat ulterior că mai mulţi hackeri au deturnat contul tânărului hindus pentru a orchestra o ciocnire între cele două comunităţi.

Cu câteva luni în urmă, zvonul că pentru construirea unui pod în Bangladesh e nevoie de sacrificiu uman, prin urmare un grup de răufăcători caută să răpească mai mulţi copii pe care să îi sacrifice, s-a viralizat pe Facebook, la nivel naţional. Mai mulţi oameni, suspectaţi că ar urmări să răpească copii, au fost bătuţi în plină stradă. Din cauza unui zvon.

Rămânem în Asia, unde o analiză a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind situaţia minorităţii rohingya a descoperit că „Facebookul a fost un instrument foarte folositor pentru cei care au urmărit să răspândească mesaje de ură într-un context social în care, pentru majoritatea utilizatorilor, Facebookul se confundă cu internetul”.

În astfel de societăţi este total nerealist să așteptăm ca forţa care va pune în echilibru forţa transformatoare a noii tehnologii de comunicare și siguranţa societăţii să fie publicul. Atiqur Rahman, expert media la Universitatea de Tehnologie din Queensland, Australia, era foarte elocvent când spunea că Facebookul va putea combate situaţiile nefericite care apar în urma folosirii reţelei doar dacă va înfiinţa echipe de monitorizare care să ţină cont de cultura societăţii monitorizate. În cazul Bangladeshului, structura socială colectivă predispune din start la răspândirea informaţiei ca focul în miriște, spunea Rahman. Analiștii spun însă că și guvernul poate acţiona aici, luând măsuri pentru a dezvolta cunoștinţele utilizatorilor social media despre cum să se protejeze de zvonuri și cum să folosească reţelele într-o manieră responsabilă.

Triunghiul responsabilităţii nu include mincinoși

Atât în societăţile dezvoltate, cât și în cele cu economii precare, interacţiunea oamenilor prin reţele sociale impune o abordare responsabilă bilaterală. Deși societăţile sunt atât de diferite, scara la care se fac resimţite efectele amplificatoare ale reţelelor sunt, în esenţă, foarte similare. Ce este mai grav: ca mase de alegători să fie convinse să își exercite dreptul de vot bazându-se pe informaţii false, care pătrund în intimitatea mediului lor prin „uși” necunoscute? Sau ca mase întregi de oameni să fie asmuţite unele împotriva altora, din cauza unor zvonuri care le parvin prin ceea ce pare o sursă de încredere și emancipare?

„Minciuna e un lucru rău”, spunea Mark Zuckerberg în dialogul său cu Alexandria Cortez. Sigur că nu tehnologia care face posibilă colportarea acelei minciuni în locurile cele mai avantajoase electoral este de condamnat în toată această afacere. Tehnologia este mânuită de oameni, iar responsabilitatea se împarte între toţi cei care o folosesc: cei care emit minciuna, cei care gestionează reţeaua care amplifică acea minciună și cei care primesc mesajul și aleg să îl creadă. Proporţia responsabilităţii însă diferă, iar părţile cu cea mai mare putere rămân și cele mai responsabile.

Cu accentul lor pus pe viaţa personală și pe psihologie, reţelele sociale au la dispoziţie mai multă putere decât pot, se pare, să gestioneze. Utilizatorii, în schimb, se rătăcesc cu ușurinţă în labirintul tehnologic, pentru că arhitectura reţelelor nu le este transparentă (algoritmii după care funcţionează Facebook, de exemplu, sunt o necunoscută pentru marea majoritate a utilizatorilor).

Dacă reţelele sociale ar fi cu adevărat interesate de binele societăţilor pe care le conectează, din prisosul lor financiar – despre care nu mai are nimeni nevoie să fie informat – ar putea să aloce investiţii în educarea (sensibilă cultural) a utilizatorilor. Guvernele pot să își protejeze și ele cetăţenii prin măsuri complementare de educaţie, dar și prin presiuni aplicate companiilor social media, impulsionându-le astfel să contribuie durabil, nu doar de suprafaţă la binele societăţilor. Ce ar fi însă chiar mai necesar ar fi ca toate aceste măsuri să fie accelerate, urgentate și implementate conștiincios. Altfel, rămânem cu un tablou care frizează ridicolul: societatea care se laudă cu tehnologia vitezei nu este dispusă (capabilă?) să se adapteze la ea decât cu viteza melcului.

Alina Kartman
Cu peste 10 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.