Prima bandă de circulaţie pentru pietonii care scriu sms-uri

265

Oamenii care obișnuiesc să folosească telefonul mobil, în special pentru a trimite sms-uri sau a sta pe chat, în timp ce fac alte activităţi, sunt un pericol public. Așadar, autorităţile chineze din Chongqing au introdus prima bandă de circulaţie pentru pietonii care folosesc telefonul mobil.

De fapt, prima astfel de iniţiativă a fost luată în Washington D.C., când în luna iulie un trotuar a fost împărţit în două benzi, una pentru pietonii care obișnuiesc să scrie mesaje în timp ce merg și obișnuiesc să se lovească de alte persoane, iar alta unde folosirea telefoanelor mobile este interzisă.

Deși banda de circulaţie din Statele Unite nu a folosit decât pentru un experiment realizat de canalul de televiziune National Geographic, cea din China pare să fie o măsură serioasă adoptată de autorităţile care au anunţat cu mândrie inaugurarea ei.

banda

Pe de o parte, chinezii au dreptate. Dispozitivele digitale distrag atenţia pietonilor și a șoferilor. Conform Departamentului de Transporturi din SUA, aceasta a fost cauza principală care a dus la moartea a 3.328 de persoane și la rănirea altor 421.000, doar în 2012.

Iar un studiu realizat în 2013 de către Universitatea de Stat Ohio a arătat că în Statele Unite numărul rănilor cauzate de mersul distrat este în creștere, de la 256 de cazuri înregistrate la Camerele de Urgenţă în 2005, la 1.506 înregistrate în 2010.

Pe de altă parte, o bandă de circulaţie pentru pietonii care obișnuiesc să stea pe telefonul mobil nu pare a fi cea mai eficientă metodă de a opri fenomenul. După cum scrie și The Guardian, dacă oamenii sunt atât de neatenţi, încât intră în alte persoane, cum ar putea să stea doar pe banda lor și să nu intre pe cealaltă? Sau măcar ar observa că există o bandă specială pentru ei? Și nu ar intra oricum unii în alţii, având în vedere spaţiul restrâns?

Citiţi și Moarte prin selfie

Foto: Twitter

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.